Coups de pilon de David Diop, sau Verbul făcut trup și mânie

Tra­dus din fran­ceză

Opera lui Da­vid Diop (1927-1960)1Forme res­pin­se:
Da­vid Man­dessi Di­op.
Da­vid Léon Man­dessi Di­op.
Da­vid Diop Men­des­si.
Da­vid Mam­bessi Di­op.
A nu se con­funda cu:
Da­vid Diop (1966-…), scri­i­tor și uni­ver­si­tar, la­u­reat al pre­mi­u­lui Go­n­co­urt al li­ce­e­ni­lor în 2018 pen­tru ro­ma­nul său Frère d’âme (Frate de su­fle­t).
, la fel de scurtă pe cât de ful­ge­ră­toa­re, rămâne una din­tre cele mai im­pre­sio­nante măr­tu­rii ale po­e­ziei ne­gri­tu­di­nii mi­li­tan­te. Unica sa cu­le­ge­re, Co­ups de pi­lon (Lo­vi­turi de pi­să­log) (1956), ră­sună cu o forță in­tac­tă, lo­vind con­ști­in­țele și ce­le­brând spe­ranța ne­stră­mu­tată a unei Africi în pi­cioa­re. Năs­cut la Bor­deaux din­tr-un tată se­n­e­ga­lez și o mamă ca­me­ru­ne­ză, Diop a trăit Africa mai pu­țin prin ex­pe­riența unei șe­deri pre­lun­gi­te, cât prin vis și moș­te­ni­re, ceea ce nu di­mi­nu­e­ază cu ni­mic pu­te­rea unui verb care a știut să se facă ecoul su­fe­rin­țe­lor și re­vol­te­lor unui în­treg con­ti­nent.

O poezie a revoltei

Po­e­zia lui Diop este îna­inte de toate un stri­găt. Un stri­găt de re­fuz în fața ine­chi­tă­ții co­lo­ni­a­le, un stri­găt de du­rere în fața umi­li­rii po­po­ru­lui său. În­tr-un stil di­rect, lip­sit de orice or­na­ment su­per­fluu, po­e­tul asestează ade­vă­ru­rile sale ca tot atâ­tea „lo­vi­turi de pi­să­log“ des­ti­na­te, după pro­priii săi ter­me­ni, să „spargă tim­pa­nele ce­lor care nu vor să audă și să poc­ne­ască pre­cum lo­vi­tu­rile de bici peste ego­isme și con­for­mis­mele or­di­nii“. Fi­e­care poem este un re­chi­zi­to­riu care pre­zintă bi­lan­țul sân­ge­ros al erei tu­te­la­re. Ast­fel, în „Vul­tu­rii“, de­nunță ipo­cri­zia mi­siu­nii ci­vi­li­za­toa­re:

În acel timp
Cu lo­vi­turi de bot de ci­vi­li­za­ție
Cu lo­vi­turi de apă sfin­țită pe frun­țile do­mes­ti­cite
Vul­tu­rii con­stru­iau la um­bra ghe­a­re­lor lor
Mo­nu­men­tul sân­ge­ros al erei tu­te­la­re.

Di­op, Da­vid, Co­ups de pi­lon (Lo­vi­turi de pi­să­lo­g), Pa­ris: Pré­sence afri­cai­ne, 1973.

Vi­o­lența este omni­pre­zen­tă, nu doar în te­ma­ti­că, ci în în­suși rit­mul fra­zei, so­bru și tă­ios ca o la­mă. Ce­le­brul și la­co­ni­cul poem „Tim­pul Mar­ti­ri­u­lui“ este ilus­tra­rea cea mai sfâși­e­toa­re, ade­vă­rată li­ta­nie a de­po­se­dă­rii și a cri­mei co­lo­ni­a­le: „Al­bul l-a ucis pe ta­tăl meu / Căci ta­tăl meu era mân­dru / Al­bul a vi­o­la­t-o pe mama mea / Căci mama mea era fru­moasă“. Aceste ver­suri fără ar­ti­fi­cii, care dau tex­tu­lui forța sa per­cu­tan­tă, au pu­tut de­ruta anu­miți cri­tici. Sana Ca­mara vede ai­ci, de exem­plu, o „sim­pli­tate a sti­lu­lui care se apro­pie de să­ră­cie, chiar dacă po­e­tul în­cearcă să ne cap­ti­veze prin iro­nia eve­ni­men­te­lor“. To­tuși, este fără în­do­ială în această eco­no­mie de mij­loa­ce, în acest re­fuz al ar­ti­fi­ci­u­lui, că bru­ta­li­ta­tea dis­cur­su­lui atinge pa­ro­xis­mul.

Africa în inima verbului

Dacă re­volta este mo­to­rul scri­i­tu­rii sa­le, Africa îi este su­fle­tul. Ea este acea ța­ră-mamă ide­a­li­za­tă, în­tre­ză­rită prin prisma nos­tal­giei și vi­su­lui. Apos­trofa li­mi­nară a po­e­mu­lui „A­fri­ca“ — „Afri­ca, Africa mea“ — este o de­cla­ra­ție de apar­te­nență și fi­li­a­ție. Această Afri­că, el măr­tu­ri­sește că nu a „cu­nos­cu­t-o nici­o­dată“, dar pri­vi­rea sa este „plină de sân­gele tău“. Ea este pe rând mama iu­bi­toare și batjo­co­ri­tă, dan­sa­toa­rea cu trup de „ar­dei ne­gru“, și fe­meia iu­bi­tă, Rama Kam, a că­rei fru­mu­sețe sen­zu­ală este o ce­le­brare a în­tre­gii ra­se.

Din această Africă vi­sată po­e­tul ex­trage forța spe­ran­ței. La dis­pe­ra­rea pe care i-o in­spiră „spa­tele care se în­co­voaie / Și se culcă sub gre­u­ta­tea umi­lin­ței“, o voce răs­pun­de, pro­fe­ti­că:

Fiu nă­val­nic, acest co­pac ro­bust și tâ­năr
Acest co­pac de acolo
Splen­did de sin­gur în mij­lo­cul flo­ri­lor albe și ofi­lite
Este Afri­ca, Africa ta care re­naște
Care re­naște răb­dă­tor, obs­ti­nat
Și ai că­rei fructe au în­ce­tul cu în­ce­tul
Sa­voa­rea amară a li­ber­tă­ții.

Di­op, Da­vid, Co­ups de pi­lon (Lo­vi­turi de pi­să­lo­g), Pa­ris: Pré­sence afri­cai­ne, 1973.

Un umanism militant

A re­duce opera lui Diop la un „ra­sism an­ti­ra­sist2Sar­tre, Je­an-Pa­ul, „Or­phée no­ir“ (Or­feu ne­gru), pre­față la l’An­tho­lo­gie de la no­u­velle poé­sie nègre et mal­ga­che de lan­gue française (An­to­lo­gia noii po­e­zii ne­gre și mal­gașe de limbă fran­ce­ză) de L. S. Sen­ghor, Pa­ris: Pres­ses uni­ver­si­tai­res de Fran­ce, 1948., pen­tru a re­lua for­mula lui Sar­tre, ar în­semna să-i ne­cu­noaș­tem an­ver­gura uni­ver­sa­lă. Dacă de­nun­ța­rea opre­siu­nii Ne­gru­lui este punc­tul de ple­ca­re, lupta lui Diop îm­bră­ți­șe­ază toți dam­na­ții pămân­tu­lui. Po­e­zia sa este o che­mare care se ri­dică „din Africa până în Ame­rici“ și so­li­da­ri­ta­tea sa se ex­tinde la „do­che­rul din Suez și culi­e-ul din Ha­noi“, la „vi­et­na­mezul cul­cat în ore­ză­rie“ și la „oc­na­șul din Con­go, frate al lin­șa­tu­lui din Atlanta“.

Această fra­ter­ni­tate în su­fe­rință și luptă este marca unui uma­nism pro­fund. Po­e­tul nu se mul­țu­mește să bles­te­me, el che­amă la ac­țiune co­lec­ti­vă, la re­fu­zul una­nim în­car­nat de în­dem­nul fi­nal din „Sfi­dare la for­ță“: „Ri­di­că-te și stri­gă: NU!“. Căci, în de­fi­ni­tiv, din­colo de vi­o­lența ver­bu­lui, cân­tul lui Da­vid Diop este „ghi­dat doar de iu­bire“, iu­bi­rea unei Africi li­bere în sâ­nul unei uma­ni­tăți re­con­ci­li­a­te.

Opera lui Da­vid Di­op, se­ce­rată în plină în­flo­rire de o moarte tra­gică care ne-a pri­vat de ma­nu­scri­sele sale vi­i­toa­re, păs­tre­ază o ac­tu­a­li­tate ar­ză­toa­re. Léo­pold Sédar Sen­ghor, fos­tul său pro­fe­sor, spera că odată cu vâr­sta, po­e­tul va merge „umanizându-se“. Pu­tem afirma că acest uma­nism era deja în inima re­vol­tei sa­le. Co­ups de pi­lon (Lo­vi­turi de pi­să­log) rămâne un text esen­ți­al, o operă cla­sică a po­e­ziei afri­ca­ne, un vi­a­ti­cum pen­tru toate ti­ne­re­țile în­se­tate de drep­tate și li­ber­ta­te.

Este deja mult pen­tru o operă în de­fi­ni­tiv des­tul de res­trân­să, pen­tru o primă și — vai — ul­timă ope­ră. Dar sunt texte care merg la fun­dul lu­cru­ri­lor și vor­besc în­tre­gii fi­in­țe. Li­ri­că, sen­ti­men­ta­lă, ex­pre­sie a unei exi­gențe și a unei mâ­nii per­so­na­le, această po­e­zie „lan­sată grav la asal­tul hi­me­re­lor“ […] este din­tre ace­lea ca­re, etern, pen­tru a-l pla­gia pe Cé­sai­re, vor sfida „slu­goii or­di­nii“ [a­dică agen­ții re­pre­siu­nii], din­tre ace­lea care […] me­reu obs­ti­nat, vor aminti că „o­pera omu­lui abia în­ce­pe“, că fe­ri­ci­rea este me­reu de cu­ce­rit, mai fru­moasă și mai pu­ter­ni­că.

So­ci­été afri­caine de cul­ture (dir.), Da­vid Di­op, 1927-1960 : té­mo­ig­na­ges, étu­des (Da­vid Di­op, 1927-1960: măr­tu­rii, stu­dii), Pa­ris: Pré­sence afri­cai­ne, 1983.


Pentru a merge mai departe

În jurul lui Coups de pilon

Citate

Fra­tele meu cu din­ții care stră­lu­cesc sub com­pli­men­tul ipo­crit
Fra­tele meu cu oche­lari de aur
Pe ochii tăi fă­cuți al­baș­tri de cu­vân­tul Stă­pâ­nu­lui
Săr­ma­nul meu frate în smo­king cu re­vere de mă­tase
Piu­ind și șu­șo­tind și po­zând în sa­loa­nele con­des­cen­den­ței
Ne faci milă
Soa­rele ță­rii tale nu mai e de­cât o um­bră
Pe frun­tea ta se­nină de ci­vi­li­zat

Di­op, Da­vid, Co­ups de pi­lon (Lo­vi­turi de pi­să­lo­g), Pa­ris: Pré­sence afri­cai­ne, 1973.

Descărcări

Înregistrări sonore

Bibliografie

  • Ca­ma­ra, Sa­na, La Poé­sie sénéga­laise d’ex­pres­sion françai­se, 1945-1982 (Po­e­zia se­n­e­ga­leză de ex­pre­sie fran­ce­ză, 1945-1982), Pa­ris: L’Har­mat­tan, 2011.
  • Che­vri­er, Jac­qu­es, Lit­téra­tu­res fran­copho­nes d’A­fri­que no­ire (Li­te­ra­turi fran­co­fone din Africa ne­a­gră), Ai­x-en-Pro­ven­ce: Édi­sud, 2006.
  • Dieng, Amady Aly (dir.), Les Étu­diants afri­cains et la lit­téra­ture négro-a­fri­caine d’ex­pres­sion française (S­tu­den­ții afri­cani și li­te­ra­tura ne­gro-a­fri­cană de ex­pre­sie fran­ce­ză), Man­kon, Ba­men­da: Lan­gaa Re­search & Pu­b., 2009.
  • Jar­re­ty, Mi­chel (dir.), Dic­tion­naire de poé­sie de Ba­u­de­laire à nos jo­urs (Dic­țio­nar de po­e­zie de la Ba­u­de­laire până în zi­lele noas­tre), Pa­ris: Pres­ses uni­ver­si­tai­res de Fran­ce, 2001.
  • Kes­te­lo­ot, Li­lyan, His­to­ire de la lit­téra­ture négro-a­fri­caine (Is­to­ria li­te­ra­tu­rii ne­gro-a­fri­ca­ne), Pa­ris: Kar­tha­la, 2004.
  • Kom, Am­bro­ise (dir.), Dic­tion­naire des œu­vres lit­térai­res de lan­gue française en Afri­que au sud du Sa­hara (Dic­țio­na­rul ope­re­lor li­te­rare de limbă fran­ceză în Africa la sud de Sa­ha­ra), vol. 1, Des ori­gi­nes à 1978 (De la ori­gini până în 1978), Pa­ris: L’Har­mat­tan, 2001.
  • Ndi­a­ye, Chris­ti­ane (dir.), In­tro­duc­tion aux lit­téra­tu­res fran­copho­nes : Afri­que, Ca­raïbe, Ma­ghreb (In­tro­du­cere în li­te­ra­tu­rile fran­co­fo­ne: Afri­ca, Ca­rai­be, Ma­ghre­b), Montréal: Les Pres­ses de l’U­ni­ver­sité de Montréal, 2004.
  • So­ci­été afri­caine de cul­ture (dir.), Da­vid Di­op, 1927-1960 : té­mo­ig­na­ges, étu­des (Da­vid Di­op, 1927-1960: măr­tu­rii, stu­dii), Pa­ris: Pré­sence afri­cai­ne, 1983.
Avatar photo
Yoto Yotov
Articles : 120