În marginea viselor: Fantomele lui Ueda Akinari
Tradus din franceză
În margine, adesea, se cuibăresc geniile cele mai singulare. Fiu de tată necunoscut și de mamă prea cunoscută — o curtezană din cartierul plăcerilor —, Ueda Akinari (1734-1809)1Forme respinse:
Akinari Oueda.
Ueda Tôsaku.
Uyeda Akinari. nu și-a văzut mama decât o singură dată, când era deja bărbat în toată firea și scriitor celebru. Adoptat de o familie de negustori din Osaka, existența sa a fost marcată de această rușine originară asupra căreia dușmanii săi nu se sfiiau să-l atace: « Dușmanii mei spun despre mine: e un copil de han; ba mai rău, e vreun vlăstar de proxenet bătrân! La care răspund: […] în orice caz, sunt în muntele meu singurul general și nu-mi cunosc egal ». La aceasta se adăuga o infirmitate la degete2Infirmitate pe care o va purta ostentativ semnând capodopera sa cu pseudonimul Senshi Kijin, adică Infirmul cu Degete Deformate. care îi interzicea caligrafia perfectă, orientându-l paradoxal, pe el, tânărul mândru puțin înclinat spre negoț, către o căutare intelectuală și literară înverșunată. Din această existență zbuciumată, din această sensibilitate vie, se va naște capodopera sa, Povestiri de ploaie și lună (Ugetsu monogatari)3Forme respinse:
Contes des mois de pluie (Povestiri ale lunilor de ploaie).
Contes de la lune vague après la pluie (Povestiri ale lunii vagi după ploaie).
Contes de la lune et de la pluie (Povestiri ale lunii și ploii).
Contes de pluies et de lune (Povestiri de ploi și lună).
Contes de la lune des pluies (Povestiri ale lunii ploilor).
Contes de lune et de pluie (Povestiri de lună și ploaie).
Contes du clair de lune et de la pluie (Povestiri ale clarului de lună și ploii).
Uegutsu monogatari..
Despre izvoare și vise
Publicate în 1776, aceste nouă povestiri fantastice marchează o cotitură în literatura epocii Edo. Akinari, rupând cu « povestirile lumii plutitoare », gen frivol pe atunci la modă, inaugurează maniera yomihon, sau « carte de citit », care vizează un public cultivat, căruia îi oferă un spațiu de vis și evadare. Originalitatea demersului său rezidă într-o sinteză magistrală între tradițiile narative chineze și patrimoniul literar japonez. Deși se inspiră abundent din culegerile de povestiri fantastice ale dinastiilor Ming și Qing, precum Povestiri în timp ce sufli lumânarea (Jiandeng xinhua), nu se mulțumește niciodată cu o simplă traducere sau o adaptare servilă. Fiecare povestire este în întregime japonizată, transpusă într-un cadru istoric și geografic național și, mai ales, transfigurată de o melancolie unică.
La izvoarele continentale, Akinari amestecă cu o artă desăvârșită reminiscențele literaturii clasice din țara sa. Influența teatrului nô este pretutindeni simțită, nu doar în gesturi și fizionomii — spirite răzbunătoare, fantome de războinici, îndrăgostite pierdute —, ci și în compoziția însăși a povestirilor, care amenajează savant îndepărtarea de lume și progresia dramatică până la apariția supranaturalului. De asemenea, proza elegantă și înflorită (gabun) este un vibrant omagiu adus epocii de aur a perioadei Heian, și în special Povestirii lui Genji (Genji monogatari).
O umanitate fantomatică
Ceea ce frapează în Povestiri de ploaie și lună este că lumea spiritelor nu este niciodată cu totul tăiată de cea a viilor. Departe de a fi simple monștri, fantomele lui Akinari sunt înzestrate cu o personalitate complexă, adesea mai bogată și mai originală decât cea a oamenilor pe care vin să-i bântuie. Aparițiile lor sunt motivate de sentimente puternic umane: fidelitatea până dincolo de moarte, iubirea batjocorită, gelozia mistuitoare sau ura de nestins. Spectrul nu este adesea decât prelungirea unei pasiuni care n-a putut fi satisfăcută sau potolită în lumea pământească. Vocea sa, venită de dincolo de mormânt, ne vorbește cu o modernitate tulburătoare despre noi înșine.
Astfel Miyagi, soția părăsită care, în Casa din trestii, așteaptă șapte ani întoarcerea soțului plecat să-și facă avere. Moartă de epuizare și durere, ea îi apare o ultimă noapte înainte de a nu mai fi decât o movilă funerară pe care se găsește această poezie sfâșietoare:
« Așa era,
Știam și totuși inima mea
Se legăna cu iluzii:
În această lume, până în această zi,
Oare aceasta a fost viața pe care am trăit-o? »Ueda, Akinari. Contes de pluie et de lune (Povestiri de ploaie și lună) (Ugetsu monogatari), trad. din japoneză de René Sieffert. Paris: Gallimard, col. « Connaissance de l’Orient. Série japonaise », 1956.
Fantasticul la Akinari nu este deci un simplu resort al spaimei; el este oglinda măritoare a chinurilor sufletului. Spectrele vin să le amintească celor vii lipsurile lor, consecința morală a actelor lor. Răzbunarea unei soții înșelate sau loialitatea unui prieten care se sinucide pentru a-și ține promisiunea sunt tot atâtea parabole despre forța angajamentelor și fatalitatea pasiunilor.
Cizelorul de himere
Stilul lui Akinari este fără îndoială ceea ce conferă operei perenitatea sa. El aliază noblețea limbii clasice cu un simț al ritmului moștenit din nô, creând o muzică singulară care îl vrăjește pe cititor. Însuși titlul, Ugetsu, « ploaie și lună », traduce această melodie vrăjitoare într-o imagine — aceea a unui clar de lună care se tulbură la murmura unei ploi fine, instaurând un cadru ideal manifestărilor supranaturalului, o lume spectrală unde granițele dintre vis și realitate se estompează.
Artist independent, Akinari a pus aproape zece ani să-și șlefuiască capodopera, semn al importanței pe care i-o acorda. O independență intelectuală care s-a manifestat de asemenea în virulentele sale polemici cu celălalt mare cărturar al timpului său, Motoori Norinaga, naționalist înainte de vreme. În timp ce acesta din urmă ridica miturile ancestrale ale Japoniei la rang de « unică adevăr », Akinari batjocorea acest ideal afirmând că « în orice țară, spiritul națiunii este duhoarea ei ». Astfel, acest fiu de curtezană a știut, prin singura forță a artei sale, să se impună ca o figură centrală, un « anarhist perfect »4Expresia aparține lui Alfred Jarry despre Ubu, dar ar putea, printr-o analogie îndrăzneață, să califice spiritul de completă independență al lui Akinari. care, jucându-se cu convențiile, a purtat povestirea fantastică la un grad de rafinament neegalat. Singularitățile sale, care țineau de un curaj particular într-o societate japoneză care ridica conformitatea la rang de virtute supremă, nu au putut să nu-l fascineze pe Yukio Mishima, care mărturisește în Japonia modernă și Etica samuraiului (Hagakure nyūmon) că a purtat cu el opera lui Akinari « în timpul bombardamentelor » și a admirat mai presus de toate « anacronismul său deliberat ». Povestiri de ploaie și lună nu sunt doar o antologie a genului; ele sunt o imagine reinventată a povestirii în stil japonez, unde minunatul și macabrul se întrec cu poezia cea mai delicată, lăsând cititorul sub farmecul durabil al unui vis ciudat și magnific.
Pentru a merge mai departe
În jurul Povestirilor de ploaie și lună
Citate
« Isora, fiica lui Kasada, din ziua în care intrase (în noua familie), sculându-se devreme și culcându-se târziu, nu părăsea, de obicei, latura socrilor; cântărise caracterul soțului său și se aplica din toată inima să-l slujească; astfel, soții Izawa, mișcați de atașamentul ei față de îndatoririle filiale, nu-și mai încăpeau în piele de bucurie; Shôtarô, de partea sa, aprecia bunăvoința ei și trăia cu ea în bună înțelegere. Totuși, împotriva înclinațiilor rele ale unui egoist, ce să faci? De la un anumit moment, s-a îndrăgostit nebunește de o curtezană, o anume Sode, din Tomo-no-tsu5Tomo-no-tsu (astăzi Tomonoura): Port al Mării Interioare, prefectura Hiroshima, ale cărui peisaje abrupte au inspirat filmul de animație Ponyo pe stâncă al studioului Ghibli.; a sfârșit prin a o răscumpăra, i-a instalat o casă într-un sat vecin și a petrecut zile și zile fără să se întoarcă acasă. »
Ueda, Akinari. Contes de pluie et de lune (Povestiri de ploaie și lună) (Ugetsu monogatari), trad. din japoneză de René Sieffert. Paris: Gallimard, col. « Connaissance de l’Orient. Série japonaise », 1956.
Descărcări
Înregistrări sonore
- Jean Douchet, René Sieffert, Daniel Serceau și Danielle Elisseeff despre Povestiri de ploaie și lună. (France Culture).
Bibliografie
- Guillamaud, Jean. Histoire de la littérature japonaise (Istoria literaturii japoneze). Paris: Ellipses, col. « Littératures. Série Littératures du monde », 2008.
- Humbertclaude, Pierre. « Essai sur la vie et l’œuvre de Ueda Akinari (1734-1809) » (« Eseu despre viața și opera lui Ueda Akinari (1734-1809) »). Monumenta nipponica, vol. 3, nr. 2 (iul. 1940), p. 458-479; vol. 4, nr. 1 (ian. 1941), p. 102-123; vol. 4, nr. 2 (iul. 1941), p. 454-464; vol. 5, nr. 1 (ian. 1942), p. 52-85. (Revista Monumenta nipponica).
- Katō, Shūichi. Histoire de la littérature japonaise (Istoria literaturii japoneze), t. II, trad. din japoneză de Ernest Dale Saunders. Paris: Fayard; Intertextes, 1986.
- Lachaud, François. « Takada Mamoru: Edo bungaku no kyokō to keishō (Fiction et Représentation dans la littérature d’Edo) » (« Takada Mamoru: Edo bungaku no kyokō to keishō (Ficțiune și Reprezentare în literatura Edo) »). Bulletin de l’École française d’Extrême-Orient, t. LXXXVIII, 2001, p. 430-438. (Persée).
- Macé, Mieko. « Histoires fantastiques: Akinari Ueda, “Contes de pluie et de lune” (1776) » (« Povești fantastice: Akinari Ueda, “Povestiri de ploaie și lună” (1776) »). Le Point Références, nr. 80, p. 44-45.
- Picone, Mary. « Ombres japonaises: L’Illusion dans les contes de revenants (1685-1989) » (« Umbre japoneze: Iluzia în povestirile cu stafii (1685-1989) »). L’Homme, 1991, t. XXXI, nr. 117, p. 122-150. (Persée).
- Sieffert, René. La Littérature japonaise (Literatura japoneză). Paris: Publications orientalistes de France, 1973.
- Struve, Daniel și Tschudin, Jean-Jacques. La Littérature japonaise (Literatura japoneză). Paris: Presses universitaires de France, col. « Que sais-je? », 2008.