Mappemonde mettant en évidence le Canada et la France.

Naufragiatul ceresc: Émile Nelligan

Tra­dus din fran­ceză

«Nel­li­gan este le­gen­dar. Po­po­rul québécois este el în­su­și, în­tr-un fel, un vis, ima­gi­nat deși re­al, ne­si­gur cu toate că per­sis­tent, și în cele din urmă – cine știe? – poate sal­vat, poate pier­dut. Există o co­mu­ni­care în­tre aceste două le­gen­de.»

Va­de­bon­co­e­ur, Pier­re. «É­mile Nel­li­gan (1879-1941), poète» (É­mile Nel­li­gan (1879-1941), po­e­t), în En qu­el­ques traits (În câ­teva tră­să­tu­ri), Montréal: Fi­des, 1978.

Este oare ne­voie să amin­tim că li­te­ra­tura can­a­dia­nă-fran­ceză nu­mără abia două se­cole de exis­ten­ță; că abia a ie­șit din co­pi­lă­rie? Încă să­racă în glo­rii li­te­ra­re, ea po­sedă to­tuși una, care în­tru­chi­pe­ază în mod exem­plar pro­pria ei ti­ne­re­țe. Această glo­rie este Émile Nel­li­gan1Forme res­pin­se:
Émil Nel­li­ghan.
Émile Ko­var.: un ado­les­cent de șap­te­spre­zece ani, aproape un co­pil. Dar prin­tr-o tra­gică răs­tur­nare a or­di­nii na­tu­ra­le, la această vâr­stă a spon­ta­ne­i­tă­ții ca­re, după Bos­su­et, «pare a fi cre­ată doar pen­tru bu­cu­rie și plă­ceri» și care «în­tinde pân­zele din toate păr­țile spre spe­ranță», Nel­li­gan nu mai speră deja ni­mic; el este în de­ri­vă:

«Su­fle­tul meu e ne­gru: unde tră­iesc? Unde merg?
Toate spe­ran­țele sale zac în­ghe­ța­te:
Sunt noua Nor­ve­gie
De unde ce­ru­rile blonde au ple­cat.»

Nel­li­gan, Émi­le. Poé­sies com­plètes (Po­e­zii com­ple­te), pre­față de Cla­ude Bea­u­so­leil și cea a lui Lo­uis Dan­tin, Montréal: Ty­po, col. «Typo Poé­si­e», 1998.

Și nu doar în aceste ver­su­ri, sub lo­vi­tura unei dez­a­mă­giri tre­că­toa­re, își ex­primă el această dez­a­mă­gi­re. Aceasta răz­bate de-a lun­gul în­tre­gii sale opere Poé­sies com­plètes (Po­e­zii com­ple­te), no­bile re­ve­rii ale unui în­ger bles­te­mat, ră­mas străin de com­pro­mi­su­rile pe care viața le im­pu­ne.

Îngerul blestemat

În­tr-o fo­to­gra­fie ce­le­bră, acest sub­țire elev cu chi­pul pa­lid și pă­rul zbu­r­lit fas­ci­ne­ază prin ochii săi mari și li­chi­zi, in­fi­ni­ți; ochi care se schim­bau, care în­țe­le­geau, care vi­sau. Um­bla cu de­ge­tele pă­tate de cer­ne­a­lă, re­din­gota în dez­or­di­ne, și prin­tre toate aces­tea, cu un aer mân­dru. «E un bă­iat ciu­dat», spu­neau unii; «pu­țin afec­tat», gă­seau al­ții. Dar mân­dria lui nu era de­cât o fa­țadă care as­cun­dea cu greu o sen­si­bi­li­tate exas­pe­ra­tă, când de­bor­dând de en­tu­zi­asm, când în­tu­ne­cată de o săl­ba­tică și ame­nin­ță­toare me­lan­co­lie:

«E domnia râ­su­lui amar și a fu­riei
De a te ști poet și obiect al dis­pre­țu­lui,
De a te ști cu inimă și de a nu fi în­țe­les
De­cât de lu­mina lu­nii și de ma­rile seri de furt­u­nă!»

Nel­li­gan, Émi­le. Poé­sies com­plètes (Po­e­zii com­ple­te), pre­față de Cla­ude Bea­u­so­leil și cea a lui Lo­uis Dan­tin, Montréal: Ty­po, col. «Typo Poé­si­e», 1998.

Ne­în­țe­le­ge­rea am­bi­antă și nop­țile pe­tre­cute scri­je­lind ver­suri fe­brile unde «de­ja, prin­tre tră­să­turi stră­lu­ci­toa­re, ne­bu­nia își arăta ghe­ara hi­doasă»2Ob­ser­va­ția des­pre «ghe­ara hi­doasă» este a lui Lo­uis Dan­tin în «É­mile Nel­li­gan et son Œu­vre» (É­mile Nel­li­gan și opera sa) apă­rut în șapte epi­soade în zia­rul Les Débats (1902) și de­ve­nit cu­rând acea mi­tică pre­față (1903) care a re­ve­lat nu doar unul din­tre cei mai buni po­eți ai Can­a­dei fran­ceze (Nel­li­gan), ci și unul din­tre cei mai buni es­teți ai săi (Dan­tin). i-au mi­nat în cele din urmă să­nă­ta­tea îna­inte de vre­me. A mu­rit de două ori: în­tâi, de moarte in­te­lec­tu­ală sau de ne­bu­nie la no­uă­spre­zece ani; apoi, de moarte cor­po­rală la cinci­zeci și șapte de ani.

Râsul și Suspinele

Nu există nicio în­do­ială că Nel­li­gan a su­fe­rit crunt din ca­uza aces­tei ne­în­țe­le­geri. El, care nu visa de­cât la Pa­ris, pre­tin­dea că ver­su­rile sale vor zbura în­tr-o zi aco­lo, pen­tru a se în­toarce sub formă de carte fru­moa­să. O ase­me­nea am­bi­ție, ju­ve­nilă și vi­bran­tă, ofe­rea o pradă ușoară cri­ti­cii ră­u­vo­itoa­re. Ata­cul cel mai vi­ru­lent a ve­nit din par­tea re­vis­tei Le Monde il­lus­tré, sub pana unui vag jur­na­list aflat în tre­cere prin Montréal, De Mar­chy sau De Mar­chi, al că­rui pre­nume is­to­ria l-a ui­tat. Cu o iro­nie fa­cilă și o mes­chină în­gus­time de spi­rit, acest cen­zor a batjo­co­rit ori­gi­na­li­ta­tea ado­les­cen­tu­lui, mer­gând până la a-i su­ge­ra, pe un ton de com­pă­ti­mi­re, să scrie «o mică teză în sim­plă proză» pen­tru a-și do­vedi me­ri­tul, adă­u­gând per­fid: «căci noi în­cu­ra­jăm ti­ne­rii scri­i­tori».

Ul­ce­rat, Nel­li­gan nu a în­târ­ziat să răs­pundă în­tr-o șe­dință me­mo­ra­bilă a Șco­lii li­te­rare din Montréal, la 26 mai 1899. În acea sea­ră, în fața de­trac­to­ri­lor săi, acești «oa­meni cu frun­țile mo­ho­râte / Care dis­pre­țu­iau viața [s]a și res­pin­geau mâna [s]a», tâ­nă­rul s-a ri­di­cat. Cu coama în vânt, pri­vi­rea aprin­să, el și-a lan­sat din­tr-o su­flare re­plica tă­i­oa­să, «La ro­mance du vin» (Ro­manța vi­nu­lui), care a fă­cut sala să de­li­re­ze. A fost în ace­lași timp tri­um­ful și adi­o-ul său:

«Clo­po­tele au cân­tat; vân­tul se­rii e par­fu­mat…
Și în timp ce vi­nul curge în șu­voaie ve­se­le,
Sunt atât de ve­sel, atât de ve­sel, în râ­sul meu so­nor,
Oh! atât de ve­sel, că mi-e teamă să nu iz­bu­c­nesc în sus­pi­ne!»

Nel­li­gan, Émi­le. Poé­sies com­plètes (Po­e­zii com­ple­te), pre­față de Cla­ude Bea­u­so­leil și cea a lui Lo­uis Dan­tin, Montréal: Ty­po, col. «Typo Poé­si­e», 1998.

«Le vaisseau d’or» (Corabia de aur)

Pro­dus al unei im­pro­ba­bile al­chi­mii, Nel­li­gan se arată apro­piat de Poe prin ma­ca­bru, de He­re­dia prin ver­bul său ci­ze­lat, de Ner­val prin nos­tal­gi­ile sale oni­ri­ce, dar și de Ro­den­bach prin ceață și de Cho­pin prin­tr-o mu­zică a su­fle­tu­lui. El își cul­tivă cu mân­drie «nevrozele», măr­tu­ri­sind: «Voi muri ne­bun… ca Ba­u­de­laire». Sub asal­tul vre­u­nui vis ob­se­dant, al vre­u­nei idei do­mi­na­toa­re, el se pre­ci­pită spre ab­so­lut cu «tot efor­tul, tot sân­gele su­fle­tu­lui», ceea ce îl face pe Lo­uis Dan­tin să spu­nă: «Ad­mițând că omul și opera nu sunt de­cât o schi­ță, tre­buie afir­mat că este o schiță de ge­niu».

Această schiță de ge­niu are lu­ci­di­tăți în­fri­co­șătoare ale «ceea [ce] An­ti­cii nu­meau în la­tină „va­tes“, ghi­ci­to­rul, vă­ză­to­rul, pro­fe­tul, po­e­tul in­spi­rat de zei»3Cla­ude La Cha­ri­té.. Ro­ger Fo­ur­nier evocă «mo­men­tul te­ri­bil» în care ar­tis­tul își vede sfâr­și­tul îna­inte de a-l trăi. Această pre­mo­n­i­ție se în­tru­pe­ază în «Le vai­s­seau d’or» (Co­ra­bia de au­r), so­ne­tul său cel mai em­ble­ma­tic. Nel­li­gan pic­tează aici splen­doa­rea unei nave tri­um­fă­toa­re, «cio­plită în aur ma­siv», na­vi­gând pe mări ne­cu­nos­cu­te. Dar acest ta­blou glo­rios nu este acolo de­cât pen­tru a fi mai bine dis­trus. În­tr-o că­dere tra­gi­că, nava lo­vește stânca și se scu­fun­dă, ne­lă­sând de­cât bo­gate epa­ve. Ci­ti­to­rul în­țe­lege atun­ci, cu spai­mă, că este vorba de po­e­tul în­su­și, pro­fe­țin­du-și pro­priul nau­fra­giu:

«Ce s-a în­tâm­plat cu inima mea, co­ra­bie pă­ră­si­tă?
Vai! s-a scu­fun­dat în abi­sul vi­su­lui…»

Nel­li­gan, Émi­le. Poé­sies com­plètes (Po­e­zii com­ple­te), pre­față de Cla­ude Bea­u­so­leil și cea a lui Lo­uis Dan­tin, Montréal: Ty­po, col. «Typo Poé­si­e», 1998.

Pentru a merge mai departe

În jurul operei Poésies complètes (Poezii complete)

Citate

«Ah! cât a nins ză­pa­da!
Fe­re­as­tra mea e o gră­dină de chi­ciu­ră.
Ah! cât a nins ză­pa­da!
Ce este spas­mul de a trăi
Pe lângă toată plic­ti­seala pe care o am, pe care o am!…»

Nel­li­gan, Émi­le. Poé­sies com­plètes (Po­e­zii com­ple­te), pre­față de Cla­ude Bea­u­so­leil și cea a lui Lo­uis Dan­tin, Montréal: Ty­po, col. «Typo Poé­si­e», 1998.

Descărcări

Înregistrări audio
Opere tipărite

Bibliografie

  • Ab der Hal­den, Char­les. «É­mile Nel­li­gan» (É­mile Nel­li­gan), în No­u­vel­les étu­des de lit­téra­ture can­a­dien­ne-française (Noi stu­dii de li­te­ra­tură can­a­dia­nă-fran­ce­ză), Pa­ris: F. R. de Ru­de­val, 1907. (Go­o­gle Li­vres).
  • Fo­ur­ni­er, Ro­ger. «Des mo­ments émo­u­vants sur la tombe d’É­mile Nel­li­gan» (Mo­mente emo­țio­nante la mor­mân­tul lui Émile Nel­li­gan), în Émile Nel­li­gan: dos­sier de presse 1918-1980 (É­mile Nel­li­gan: do­sar de presă 1918-1980), Sher­bro­o­ke: Bi­bli­othèque du Sé­mi­naire de Sher­bro­o­ke, 1981.
  • Grisé, Yo­lan­de, Ro­bi­do­ux, Réjean și Wyc­zyn­ski, Paul (dir.). Émile Nel­li­gan (1879-1941): cin­quante ans après sa mort (É­mile Nel­li­gan (1879-1941): cinci­zeci de ani după moar­tea sa). Ac­tele co­loc­vi­u­lui or­ga­ni­zat de Cen­tre de re­cher­che en ci­vi­li­sa­tion can­a­dien­ne-française de l’U­ni­ver­sité d’Ot­ta­wa, Montréal: Fi­des, 1993.
  • Hay­ward, An­net­te. La Cor­res­pon­dance en­tre Lo­uis Dan­tin et Ger­main Bea­uli­eu: une grande ami­tié lit­téraire (1909-1941) (Co­res­pon­dența din­tre Lo­uis Dan­tin și Ger­main Bea­uli­eu: o mare pri­e­te­nie li­te­rară (1909-1941)), Québec: Pres­ses de l’U­ni­ver­sité La­val, 2023.
  • La Cha­ri­té, Cla­u­de. «É­mile Nel­li­gan et le mythe du gé­nie préco­ce, mort fou» (É­mile Nel­li­gan și mi­tul ge­ni­u­lui pre­co­ce, mort ne­bu­n), în L’­In­ven­tion de la lit­téra­ture québéco­ise au 19e si­ècle (In­ven­ția li­te­ra­tu­rii québéco­ise în se­co­lul al XI­X-lea), Québec: Sep­ten­trion, 2021.
  • Pa­ul-Cro­u­zet, Je­an­ne. Poé­sie au Can­a­da: de no­u­veaux clas­si­ques français (Po­e­zie în Can­a­da: noi cla­sici fran­ce­zi), Pa­ris: Di­di­er, 1946.
  • Ro­bi­do­ux, Réjean. Con­nai­s­sance de Nel­li­gan (Cu­noaș­te­rea lui Nel­li­gan), Montréal: Fi­des, 1973.
  • Sam­son, Je­an-Noël și Char­land, Ro­lan­d-Ma­rie (dir.). Émile Nel­li­gan (É­mile Nel­li­gan), Montréal: Fi­des, 1968.
  • Va­de­bon­co­e­ur, Pier­re. «É­mile Nel­li­gan (1879-1941), poète» (É­mile Nel­li­gan (1879-1941), po­e­t), în En qu­el­ques traits (În câ­teva tră­să­tu­ri), Montréal: Fi­des, 1978.
  • Wyc­zyn­ski, Pa­ul. Émile Nel­li­gan: bi­o­graphie (É­mile Nel­li­gan: bi­o­gra­fi­e), Québec: Bi­bli­othèque québéco­i­se, 1999.
Avatar photo
Yoto Yotov

Din 2010, îmi dedic timpul promovării dialogului între secole și națiuni, convins că spiritul uman este peste tot acasă. Dacă împărtășiți această viziune a unei culturi universale și dacă Notes du mont Royal v-au luminat sau emoționat vreodată, vă rog să luați în considerare o donație pe Liberapay.

Articles : 216

Traductions