Akutagawa Ryûnosuke, sau frumusețea privirii de pe urmă

Tra­dus din fran­ceză • ro­mână (ro­u­main)

„O vagă ne­li­niș­te.“ (Bo­n’yari shita fuan.) Aceste cu­vin­te, aș­ter­nute în grabă de Aku­ta­gawa Ryû­no­suke¹Forme res­pin­se:
Acu­ta­gawa Ryu­no­su­che.
Aku­ta­gawa Ri­u­nos­ké.
Ako­u­ta­gawa Ryu­no­so­u­ké.
Ako­u­ta­gaoua Ryo­u­no­so­u­ké.
Ako­u­ta­gava Ryo­u­no­so­u­ke. îna­inte de a în­ghiți otrava în zo­rii zi­lei de 24 iu­lie 1927, sunt ca o cheie a tu­tu­ror scri­e­ri­lor sa­le. Avea trei­zeci și cinci de ani. Lăsa în urmă vreo sută cinci­zeci de nu­vele în care „splen­doa­rea ar­tei și chi­nu­rile exis­ten­ței con­spiră spre a da ope­rei sale o aură ini­mi­ta­bilă“²Zhao Yu­ji­ao, în tra­du­ce­rea sa a lu­cră­rii Ras­hô­mon: cu­le­gere de nu­vele de Aku­ta­gawa Ryû­no­suke (罗生门：芥川龙之介短篇小说选), Kun­ming: Edi­tura Po­pu­lară din Yun­nan, 2015. Trad. din chi­neză prin grija mea. — și ulu­i­rea unui Ja­pon care pre­sim­țea în chip obs­cur, în această moar­te, sfâr­și­tul unei epoci.

În casa lui Hades

Mulți din­tre ja­po­ne­zii cul­ti­vați au stră­bă­tut, în ti­ne­re­țea lor, o pe­ri­oadă pu­ter­nic mar­cată de acest scri­i­tor dis­cret in­te­lec­tu­al, co­lo­rat de o iro­nie ne­pă­să­toa­re, dar ca­re, sub apa­rențe dez­in­vol­te, as­cunde ane­voie ceva ner­vos, ne­li­niș­tit, ne­si­gur, ase­me­nea ace­lor cur­te­zane al că­ror su­râs bi­ne­vo­i­tor nu iz­bu­tește să în­vă­luie tul­bu­ra­rea care moc­nește în fo­rul lor lă­un­tric și ca­re, la un mo­ment dat, țâș­nește la su­pra­fața exis­ten­ței spre a o co­tropi. De ace­ea, de la si­nu­ci­de­rea sa enig­ma­ti­că, su­fle­tul lui Aku­ta­gawa bân­tuie li­te­rele ja­po­ne­ze. Endô Shû­saku po­ves­tește acest vis ob­se­dant:

„Mă aflam în­tr-o în­că­pere în­tu­ne­coa­să, față în față cu Aku­ta­gawa Ryû­no­su­ke. Stă­tea în fața mea fără să scoată o vor­bă, cu ca­pul ple­cat și bra­țele în­cru­ci­șate peste chi­mo­noul său uzat, de cu­loare gri. Se ri­dică brusc, dădu la o parte sto­rul de bam­bus din spa­tele său și pă­trunse în odaia ve­ci­nă. Știam că era lu­mea mor­ți­lor. […] Atunci m-am tre­zit. De ce oare aveam atât de des vise atât de mor­bi­de? Ală­turi de mi­ne, so­ția mea dor­mea li­niș­ti­tă.“

En­dô, Shû­sa­ku, Une femme nom­mée Shizu : no­u­vel­les (O fe­meie nu­mită Shi­zu: nu­vele), trad. din ja­po­neză de Minh Ngu­yen-Mor­dvi­noff, Pa­ris : De­noël, col. « Em­pre­inte », 1997.

Cum să nu ne gân­dim la Iliada, când Ahile vede în vis um­bra lui Pa­tro­cle și în­tinde bra­țele spre a o prin­de, în za­dar: „Su­fle­tul se mis­tu­ise sub pământ, în­toc­mai ca un fum […] / Vai! există așa­dar, chiar și în casa lui Ha­des, / Un su­flet, ori poate o um­bră“? Ast­fel se în­toarce Aku­ta­ga­wa, um­bră fa­mi­li­a­ră, în me­mo­ria unui po­por care re­fuză să-l lase să dis­pară cu to­tul în casa lui Ha­des.

Sub semnul Dragonului

„Aku­ta­gawa a fost nu­mit Ryû­no­su­ke, „Fiul Dra­go­nu­lui“, căci s-a năs­cut la 1 mar­tie 1892, la cea­sul Dra­go­nu­lui, în ziua Dra­go­nu­lui, în luna Dra­go­nu­lui a anu­lui Dra­go­nu­lui.“³Ri­chard Col­las­se, Dic­tion­naire amo­u­reux du Ja­pon (Dic­țio­nar în­dră­gos­tit al Ja­po­niei), ar­ti­co­lul « Aku­ta­gawa Ryū­no­suke ». Ne­bu­nia ma­mei sa­le, pe când nu avea de­cât câ­teva lu­ni, îi lasă moș­te­nire mai de­grabă spaima unei ere­di­tăți bles­te­ma­te. Co­pi­lul este luat în grijă de fa­mi­lia ma­ter­nă, ve­che des­cen­dență de slu­ji­tori ai sho­gu­na­tu­lui, care îl hră­nește cu cla­si­cii chi­nezi și ja­po­nezi. Co­li­ziu­nea aces­tui Orient tra­di­țio­nal cu Oc­ci­den­tul con­tem­po­ran — Méri­mée, Ana­tole Fran­ce, Poe etc. — face din el „[un] om sfâși­at, dez­bi­nat, sfâr­te­cat; [un] om dublu și con­tra­dic­to­riu“⁴Cla­ude Roy, în pre­fața sa la Ras­hô­mon et au­tres con­tes (Ras­hô­mon și alte po­ves­tiri).. Această di­fi­cul­tate de a fi, co­mună ge­ne­ra­ției sa­le, nu­ve­lele sale o vor pre­ciza și o vor am­pli­fica până la un soi de ob­se­sie. Și to­tuși, din­tre toți scri­i­to­rii ja­po­ne­zi, ni­meni nu era mai în­cli­nat de­cât Aku­ta­gawa să-și afle adă­post în ar­tă. Se în­fă­țișa pe sine ca ci­ti­tor, co­co­țat pe scara unei li­bră­rii, mă­su­rând de aco­lo, de sus, mi­ci­mea vân­ză­to­ri­lor și a cli­en­ți­lor ce for­fo­teau prin­tre raf­tu­ri: „Viața ome­ne­ască nu pre­țu­iește nici mă­car cât un vers de Ba­u­de­laire“ (Jin­sei wa ichi­gyô no Bôdo­rêru ni mo shi­ka­nai), spu­nea el.

Uluitorul joc al marionetistului

Aku­ta­gawa se im­pu­sese la do­uă­zeci și pa­tru de ani ca prinț al po­ves­ti­rii scur­te. Dis­ci­pol pre­fe­rat al lui Nat­sume Sô­se­ki, fu­sese chiar avut în ve­dere ca gi­nere al ma­es­tru­lui. Nu­ve­lele sale nu­mite „is­to­ri­ce“ — Rashômon, În de­siș (Yabu no naka) etc. —, în care îm­bină un spleen ho­tă­rât mo­dern cu „gla­su­rile ce plâng, gla­su­rile ce râd“ ale ve­chiu­lui Ja­pon, rămân cele mai ce­le­bre ale sa­le. Ceea ce ad­mi­răm în ele nu este nici­de­cum exac­ti­ta­tea is­to­ri­cu­lui, ci pă­pu­șile bu­r­lești, ma­rio­ne­tele în­fi­o­ră­toare ale bâl­ci­u­lui, pe care le pune să danseze la ca­pă­tul unor fire ne­vă­zute prin „[a sa] eru­di­ție fas­tu­oa­să, [a sa] sen­si­bi­li­tate pre­a­as­cuți­tă, [al său] simț în­năs­cut al dra­mei“⁵Ge­or­ges Bon­neau, His­to­ire de la lit­téra­ture ja­po­naise con­tem­po­raine (1868-1938) (Is­to­ria li­te­ra­tu­rii ja­po­neze con­tem­po­rane (1868-1938)).:

„Lu­mea în­tre­agă
Pusă în cu­tie
Mâ­nu­i­to­rul de ma­rio­nete“
(Yo no naka wa / Hako ni ire­tari / Kai­rai­shi)

Cha­va­nes, Ed­wige de, « Aku­ta­gawa Ryū­no­suke (1892-1927) ». În Cinéma et lit­téra­ture au Ja­pon : de l’ère Meiji à nos jo­urs (Ci­nema și li­te­ra­tură în Ja­po­nia: de la era Meiji până în zi­lele noas­tre), sub di­rec­ția lui Max Tes­si­er, Pa­ris : Cen­tre G. Pom­pi­dou, col. « Cinéma sin­gu­lier », 1986, p. 44-45.

Je­an-Jac­ques Ori­gas co­men­tea­ză: „Au­to­rul pă­rea să se sus­tra­gă: nu-și in­ti­tu­lase oare unele cu­le­geri de nu­vele Mâ­nu­i­to­rul de pă­puși [Kairaishi] și Ca­ru­se­lul um­bre­lor [Kagetôrô]? Și to­tuși, ci­ti­to­rul îi sim­țea pre­zența în fi­e­care rând“. Acest tea­tru de um­bre își atinge cul­mea în Chi­puri in­fer­nale (Jigokuhen), unde pic­to­rul Yos­hi­hi­dé, spre a-și de­să­vârși fres­ca, își pri­vește pro­pria fiică ar­zând de vie sub ochii lui, apoi se spân­zu­ră. Căci arta de­să­vâr­șită se în­ru­dește cu fla­căra care cere un ali­ment viu. Iar Aku­ta­gawa își va face un ti­tlu de onoare din a se face vic­tima ei de bu­nă­vo­ie.

Mucenic al artei

„Deo­da­tă, [mâ­nu­i­to­rul de ma­rio­ne­te] apăru în per­soa­nă, prin­tre de­co­ru­rile vie­ții re­a­le. Și, în opere ade­sea sfâși­e­toa­re, des­crise […] ob­se­si­ile ca­re, în­ce­tul cu în­ce­tul, îl asal­tară și care aveau să-l ră­pu­nă.“ În 1927, dez­a­gre­ga­rea ra­țiu­nii sale sub ob­se­sii mor­bi­de, sub desfă­tări po­so­mo­râ­te, îi dic­tează ul­ti­mele ca­po­do­pe­re: ea se face rân­jet în Kappa, ha­lu­ci­na­ție în Angrenaj (Haguruma), ne­bu­nie în Viața unui idiot (Aru ahô no is­shô). „La urma ur­mei, sunt fiul unei ne­bune“, măr­tu­ri­sește el în Scri­soare că­tre un vechi pri­e­ten (Aru kyûyû e okuru shuki), scrisă în aju­nul mor­ții sa­le. Și ada­u­gă: „Poate vei râde de con­tra­dic­ția în care mă aflu, eu ca­re, deși iu­besc fru­mu­se­țea na­tu­rii, ho­tă­răsc să-mi pun ca­păt zi­le­lor. Dar na­tura este fru­moasă pen­tru că se oglin­dește în pri­vi­rea mea de pe ur­mă…“ Ka­wa­bata Ya­su­nari a știut să ex­prime tra­gis­mul aces­tei in­can­des­cențe fi­na­le: „Cel mai ade­sea bol­nă­vi­cios și slă­bit, [el] se aprinde în ul­tima clipă îna­inte de a se stinge cu to­tul.“⁶Ka­wa­bata Ya­su­na­ri, Pri­vi­rea de pe urmă (Mat­sugo no me), in­e­dit în fran­ce­ză. Ast­fel se stinse Fiul Dra­go­nu­lui, ca mu­ce­nic al ar­tei, cu Bi­blia des­chi­să, în su­ne­tul ploii ce că­dea. Shiga Na­oya, aflând de moar­tea sa, avu această for­mulă de o ad­mi­ra­bilă re­ți­ne­re: „Nu pu­tea face alt­fel.“

---

Pentru a merge mai departe

Despre „La jumătatea vieții lui Shinsuke Daidôji“

Citate

„Shin­suke urâse această să­ră­cie. Ba nu, nici as­tăzi nu s-a stins în adân­cul ini­mii lui un ecou al urii de atun­ci, de neș­ters. Nu pu­tea să-și cum­pere căr­ți, nici să me­argă la cur­su­rile de va­ră, nici să poarte un pal­ton nou. Co­le­gii săi însă se bu­cu­rau de toate aceste pri­vi­le­gii. Îi in­vi­di­a­se. Ba, une­o­ri, chiar îi pizmu­i­se. Această in­vi­die, această pizmă, se în­că­pă­țâna to­tuși să nu și le re­cu­noas­că. Fi­indcă nu avea de­cât dis­preț pen­tru ca­pa­ci­tă­țile lor in­te­lec­tu­a­le.“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, « À mi-che­min de la vie de Shin­suke Dai­dôji : ta­bleau d’une psy­cho­lo­gie » (« La ju­mă­ta­tea vie­ții lui Shin­suke Dai­dôji: ta­bloul unei psi­ho­lo­gii »), trad. din ja­po­neză de Ed­wige de Cha­va­nes. În An­tho­lo­gie de no­u­vel­les ja­po­nai­ses con­tem­po­rai­nes. 1 (An­to­lo­gie de nu­vele ja­po­neze con­tem­po­ra­ne. 1), Pa­ris : Gal­li­mard, col. « Du monde en­tier », 1986.

Despre Picioare de cal

Citate

„Hanza­burô fu din nou cu­prins de ulu­i­re. Din acest schimb de vorbe re­ie­șea, în pri­mul rând, că era mort. În al doi­lea rând, că tre­cu­seră deja trei zi­le. În al tre­i­lea rând, că pi­cioa­rele i se des­com­pu­se­se­ră. Toate aces­tea erau ab­sur­de. Ia să ve­dem, oare pi­cioa­rele nu i se su­pu­neau în­toc­mai ca… De-a­bia voi să pă­șe­ască îna­in­te, că scoase un stri­găt ră­su­nă­tor. Și nu fără te­mei. Cu pan­ta­lo­nul alb cu dunga im­pe­ca­bilă și pan­to­fii asor­ta­ți, pi­cioa­rele i se în­do­iau amân­două sub vân­tul ce pă­trun­dea pe fe­re­as­tră! În fața aces­tei pri­ve­liș­ti, Hanza­burô aproape că se în­doi de ochii săi.“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, Jam­bes de che­val (Pi­cioare de cal), trad. din ja­po­neză de Cathe­rine An­ce­lot, post­față de Ni­no­miya Ma­sa­yu­ki, Pa­ris : Les Bel­les Let­tres, col. « Col­lec­tion Ja­pon. Série Fic­tion », 2013.

Despre „Becațina“

Citate

„Chiar în acea cli­pă, se au­ziră stri­găte afa­ră; în­da­tă, pași gră­biți ur­cară scara și, o clipă mai târ­ziu, ușa se des­chise brusc. Cin­ci-șase per­soa­ne, băr­bați, fe­mei și co­pii, dă­dură bu­zna în oda­ie, fi­e­care stri­gând alt­ce­va.

«Ta­tă, am gă­si­t-o!», strigă vo­ios Ilia, care era în frun­te, flu­tu­rând be­ca­ți­na.“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, « La bécas­sine » (« Be­ca­țina »), trad. din ja­po­neză de Ho­ri­gu­chi Dai­ga­ku, Ja­pon et Ex­trê­me-O­rient (Ja­po­nia și Ex­tre­mul Orient), nº 7-8 (i­uli­e-au­gust 1924), p. 1-12.

Descărcări

Opere tipărite

• Tra­du­ce­rea „Be­ca­ți­na” de Ho­ri­gu­chi Dai­gaku (1924). (Go­o­gle Căr­ți).

Despre „Credința lui Wei Cheng“

Citate

„În­crun­tân­du-se cu un aer po­so­mo­rât, Wei Cheng se apucă să stră­bată cu pas tot mai iute limba de ni­sip pe care se târa um­bra nop­ții. În acest timp, apele râu­lui cu­prin­deau în­ce­tul cu în­ce­tul, palmă cu pal­mă, pi­cior cu pi­cior, limba de ni­sip, în vreme ce mi­ro­sul de alge și de apă ce se ri­dica din râu în­ce­pea, în­ghe­țat, să i se li­pe­ască de pie­le. Ri­dică ochii: aco­lo, de­a­su­pra po­du­lui, lim­pe­dea stră­lu­cire a soa­re­lui la asfin­țit se stin­sese deja și doar ba­lus­trele pa­ra­pe­tu­lui de pia­tră, cu to­tul ne­gre, ha­șu­rau în li­nii nete ce­rul înăl­băs­trit de noap­te. Dar fe­meia tot nu vi­ne.“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, « La foi de Wei Cheng » (« Cre­dința lui Wei Cheng »), trad. din ja­po­neză de Ed­wige de Cha­va­nes. În Les no­ix, la mo­u­che, le ci­tron (Nu­ci­le, mus­ca, lămâia), Ar­les : Édi­tions P. Pic­qu­ier, 1991.

Despre Vrăjitoarea

Citate

„「俊さん。」――さう云ふ声が一瞬間、信子の唇から洩れようとした。実際俊吉はその時もう、彼女の俥のすぐ側に、見慣れた姿を現してゐた。が、彼女は又ためらつた。その暇に何も知らない彼は、とうとうこの幌俥とすれ違つた。薄濁つた空、疎らな屋並、高い木々の黄ばんだ梢、――後には不相変人通りの少い場末の町があるばかりであつた。

「秋――」

信子はうすら寒い幌の下に、全身で寂しさを感じながら、しみじみかう思はずにゐられなかつた。“

秋 (Toamna) pe Wi­ki­so­urce 日本語, [on­li­ne], con­sul­tat la 10 iu­lie 2026.

„«Shu­n-san!» Timp de o cli­pă, acest stri­găt fu gata să-i scape de pe bu­ze. În­tr-a­de­văr, în acel mo­ment, Shun­kichi își arătă si­lu­eta fa­mi­li­ară chiar lângă tră­su­ră. Ea șo­văi din nou. El, fără să bă­nu­iască ni­mic, de­păși în cele din urmă tră­sura cu co­vil­tir. Ce­rul ce­nu­șiu, aco­pe­ri­șu­rile ne­re­gu­late ale ca­se­lor, trun­chiu­rile co­pa­ci­lor îna­lți ce-și des­fă­șu­rau cren­gi­le… Apoi nu mai ră­mase de­cât ma­ha­la­ua, cu uli­țele ei pu­țin um­bla­te. Sub co­vil­ti­rul ușor re­ce, No­buko simți din toate fi­brele fi­in­ței sale me­lan­co­lia ano­tim­pu­lui de toamnă și, fără voia ei, un ușor stri­găt îi scăpă de pe bu­ze.“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, La ma­gi­cienne (Vrăjitoarea), trad. din ja­po­neză de Éli­sa­beth Su­et­su­gu, Ar­les : P. Pic­qu­ier, 1999.

„«Sun­san!» Această che­mare era gata să-i scape din gură lui No­bu­ko. În­tr-a­de­văr, în acea cli­pă, si­lu­eta fa­mi­li­ară a vă­ru­lui ei apăru lângă kuruma⁷Tot ce se ros­to­go­leș­te, în Ja­po­nia, este kuruma.. Dar No­buko șo­văi din nou, iar Sun­ki­ti, ne­bă­nu­ind câ­tuși de pu­țin pre­zența ve­ri­șoa­rei sa­le, de­păși tră­su­ra.

Un cer mo­ho­rât, aco­pe­ri­șu­rile in­e­gale ale unei pe­ri­fe­rii pus­tii, frun­zele co­lo­rate ale co­pa­ci­lor îna­l­ți, pri­ve­liș­tea uli­ței în­tu­ne­cate ce se des­fă­șu­ra… Iar în kuruma ei, în care se stre­cura deja ae­rul ră­co­ros al se­rii, sim­țind din toată fi­ința o sin­gu­ră­tate du­re­roa­să, No­buko nu se putu îm­pie­dica să-și spu­nă: «Toam­na­!».“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, « L’automne » (« Toamna »), trad. din ja­po­neză de Si­o­den Hu­miko (Shi­o­den Fu­mi­ko), Extrême-Asie (Extremul-Asia), nº 46 (a­pri­lie 1930), p. 205-212.

„Avea No­buko să stri­ge: «Shu­n-san!»? Acest stri­găt fu gata să-i țâș­ne­ască de pe bu­ze. Si­lu­eta fa­mi­li­ară a lui Shu­n-kichi se afla chiar în acea clipă lângă ric­k­șaul ei. Avu încă o șo­vă­i­re, iar Shu­n-ki­chi, care nu bă­nuia ni­mic, trecu mai de­par­te.

Ce­rul cam tul­bu­re, ca­sele răz­le­țe, vâr­fu­rile îna­lte și în­găl­be­nite ale co­pa­ci­lor… Nu mai rămâ­nea la ori­zon­tul ei de­cât car­ti­e­rul acela în­de­păr­tat, cu dru­mul lui cu rari tre­că­tori. «Toam­na­!», gândi No­bu­ko, sub co­vil­ti­rul rece al ric­k­șa­u­lui, și dez­nă­dej­dea sin­gu­ră­tă­ții o cu­prinse deo­dată în în­tre­gi­me.“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, « Le nez • L’automne » (« Na­sul • Toamna »), trad. din ja­po­neză de Kaze Ke­i­ta, Les Œu­vres li­bres (Ope­rele li­bere), nº 106 (mar­tie 1955), p. 108-124.

„横浜の或亜米利加人へ雛を売る約束の出来たのは十一月頃のことでございます。紀の国屋と申したわたしの家は親代々諸大名のお金御用を勤めて居りましたし、殊に紫竹とか申した祖父は大通の一人にもなつて居りましたから、雛もわたしのではございますが、中々見事に出来て居りました。“

雛 (Păpușile) pe Ao­zora Bu­n­ko, [on­li­ne], con­sul­tat la 10 iu­lie 2026.

„Așa se face că s-a luat fă­gă­du­iala de a ceda pă­pu­șile că­tre luna no­iem­brie unui ame­ri­can din Yo­ko­ha­ma. Fa­mi­lia mea, care poartă nu­mele Ki­no­ku­ni­ya, în­de­pli­nise din neam în neam ro­lul de cre­di­tor pe lângă dai­myō, iar bu­ni­cul meu, care cred că se nu­mea Shi­chi­ku, era un om pri­ce­put la pe­tre­ceri. Ne­so­co­tind mo­des­tia ce s-ar cu­veni să-mi nu­an­țeze vor­be­le, sunt ne­vo­ită să spun că aceste pă­puși, pă­pu­șile mele așa­dar, erau de o foarte fru­moasă fac­tu­ră.“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, La ma­gi­cienne (Vrăjitoarea), trad. din ja­po­neză de Éli­sa­beth Su­et­su­gu, Ar­les : P. Pic­qu­ier, 1999.

„An­ga­ja­men­tul de a vinde pă­pu­șile unui ame­ri­can ce lo­cuia la Yo­ko­hama a fost luat în luna no­iem­brie. De ge­ne­ra­ții în­tre­gi, casa noas­tră, a că­rei firmă era Ki­no­ku­ni-ya, îm­pru­muta bani se­ni­o­ri­lor fe­u­dali. Bu­ni­cul meu, nu­mit Shi­chi­ku, om plin de ex­pe­riență și des­prins de bu­nu­rile lu­mii aces­te­ia, îmi dă­ru­ise pă­pu­și­le; ele erau to­tuși, o pot spu­ne, de o fac­tură de­să­vâr­și­tă.“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, « Les po­u­pées » (« Pă­pu­șile »), trad. din ja­po­neză de Serge Elis­séeff (Serge Elis­sée­v), Ja­pon et Ex­trê­me-O­rient (Ja­po­nia și Ex­tre­mul Orient), nº 4 (mar­tie 1924), p. 327-346 ; re­ed. în Neuf no­u­vel­les ja­po­nai­ses (Nouă nu­vele ja­po­neze), Pa­ris : G. Van Oest, 1924.

Descărcări

Opere tipărite

• Tra­du­cere par­ți­ală din Vrăjitoarea de Serge Elis­séeff (Serge Elis­séev) (1924). (Go­o­gle Căr­ți).
• Tra­du­cere par­ți­ală din Vrăjitoarea de Si­o­den Hu­miko (Shi­o­den Fu­mi­ko) (1930). (Bi­bli­o­teca Na­țio­nală a Fran­ței (BnF)).
• Tra­du­cere par­ți­ală din Vrăjitoarea de Si­o­den Hu­miko (Shi­o­den Fu­mi­ko) (1930), co­pie. (Go­o­gle Căr­ți).

Despre Viața unui idiot și alte nuvele

Citate

„[…] la un mo­ment dat tre­buie să fi greșit dru­mul, căci m-am po­me­nit deo­dată în fața să­lii de fu­ne­ra­lii din Aoya­ma. Tre­cu­seră vreo zece ani de când nu mai tre­cu­sem prin fața aces­tei clă­di­ri, mai exact de la ce­re­mo­nia fu­ne­bră a lui Nat­sume Sô­se­ki. Nici cu zece ani în urmă nu eram fe­ri­cit. Dar mă­car aveam li­niș­te. Cu ochii ațin­tiți asu­pra fâșiei de pie­triș ce se în­tin­dea din­colo de poar­tă, re­vă­zui ba­na­nie­rul „Vi­lei Sô­se­ki“. Nu mă pu­team îm­pie­dica să simt că și viața mea ajun­sese la so­roc. Și nici nu iz­bu­team să mă apăr de sen­ti­men­tul că nu în­tâm­pla­rea îmi că­lă­u­zise pa­șii până ai­ci, după zece ani.“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, La vie d’un idiot et au­tres no­u­vel­les (Viața unui idiot și alte nu­vele), trad. din ja­po­neză de Ed­wige de Cha­va­nes, pre­față de Je­an­nine Koh­n-Éti­em­ble, Pa­ris : Gal­li­mard, col. « Con­nai­s­sance de l’O­rient », 1987.

Despre „Cristosul din Nankin“

Citate

„În ace­eași cli­pă, sta­tuia lui Cris­tos care atârna pe pe­rete căzu cu zgo­mot. O tă­cere apă­să­toare dură câ­teva se­cun­de. Apoi, cu­prinsă de o mare emo­ție tai­ni­că, tâ­năra chi­nez­oaică ri­dică sta­tuia și privi ia­răși chi­pul stră­i­nu­lui mut și chi­pul lui Cris­tos. Ră­mase miș­ca­tă. Chi­pul sfân­tu­lui Cris­tos se­măna în chip ciu­dat cu al stră­i­nu­lui. Deo­da­tă, un su­râs lu­mi­nos apăru pe chi­pul pa­lid al chi­nez­oai­cei și ea se apro­pie de acest băr­bat cu o ex­pre­sie de bu­cu­rie.“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, « Le Christ de Nan­kin » (« Cris­to­sul din Nan­kin »), trad. din ja­po­neză de Mat­suo Kuni (Mat­suo Ku­ni­no­su­ke), Bifur (Bifur), nº 8 (iu­nie 1931), p. 97-100.

Descărcări

Opere tipărite

• Tra­du­ce­rea „Cris­to­sul din Nan­kin” de Mat­suo Kuni (Mat­suo Ku­ni­no­su­ke) (1931). (Bi­bli­o­teca Na­țio­nală a Fran­ței (BnF)).

Despre Broaștele

Citate

„渡辺の橋の供養の時、三年ぶりで偶然袈裟にめぐり遇った己は、それからおよそ半年ばかりの間、あの女と忍び合う機会を作るために、あらゆる手段を試みた。そうしてそれに成功した。いや、成功したばかりではない、その時、己は、己が夢みていた通り、袈裟の体を知る事が出来た。が、当時の己を支配していたものは、必しも前に云った、まだあの女の体を知らないと云う未練ばかりだった訳ではない。己は衣川の家で、袈裟と一つ部屋の畳へ坐った時、既にこの未練がいつか薄くなっているのに気がついた。それは己がもう童貞でなかったと云う事も、その場になって、己の欲望を弱める役に立ったのであろう。しかしそれよりも、主な原因は、あの女の容色が、衰えていると云う事だった。“

袈裟と盛遠 (Kesa și Mo­rito) pe Ao­zora Bu­n­ko, [on­li­ne], con­sul­tat la 10 iu­lie 2026.

„După trei ani în care n-o mai vă­zu­sem, o re­gă­sii din în­tâm­plare la ce­re­mo­nia de pu­ri­fi­care a no­u­lui pod din Wa­ta­na­be, apoi, vreme de șase lu­ni, pu­sei în joc toate vi­cle­șu­gu­rile din lume spre a mă în­tâlni cu ea în tai­nă. Și-mi atin­sei țe­lul. Ba chiar mai mult. Iz­bu­tii să-i cu­nosc tru­pul, așa cum vi­sa­sem. Și to­tuși, sen­ti­men­tul care mă în­su­fle­țea atunci nu mai era doar ciuda de a n-o fi avut în­că. Când ne așe­za­răm amân­doi pe o ro­go­jină în casa din Ko­ro­mo­ga­wa, bă­gai de seamă că, fără să-mi dau sea­ma, re­gre­tele mi se fă­cu­seră mai pu­țin sfâși­e­toa­re. Fap­tul că nu mai eram fe­cior aju­ta­se, fără în­do­ia­lă, la mic­șo­ra­rea do­rin­ței me­le. Dar mai era ce­va, mai ho­tă­râ­tor: fru­mu­se­țea aces­tei fe­mei se veș­te­ji­se.“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, Une va­gue in­qui­étude (O vagă ne­li­niște), trad. din ja­po­neză de Sil­vain Chu­pin, pre­față de René de Cec­cat­ty, Mo­naco : Édi­tions du Ro­cher, col. « No­u­velle », 2005 ; re­ed. adă­u­gită sub ti­tlul Les gre­no­uil­les (Broaștele), trad. din ja­po­neză de Cathe­rine An­ce­lot și Sil­vain Chu­pin, Pa­ris : Cam­bo­u­ra­kis, col. « Lit­téra­ture », 2024.

„În ziua săr­bă­to­rii bu­dis­te, la Po­dul lui Wa­ta­na­bé, am în­tâl­ni­t-o pe Kes­sa. Ciu­dată în­tâm­pla­re, după trei ani de des­păr­ți­re. Am aflat că era mă­ri­ta­tă. Vreme de șase lu­ni, m-am fo­lo­sit de ne­nu­mă­rate vi­cle­șu­guri spre a ob­ține de la ea o în­tâl­nire tai­ni­că. Nu nu­mai că am ob­ți­nut o în­tâl­ni­re, dar am cu­nos­cut în sfâr­șit acel trup la care nu în­ce­ta­sem să vi­sez. Or, în acel mo­ment, am con­sta­tat că în inima mea se aflau și alte sen­ti­mente de­cât ar­ză­to­rul re­gret de a fi aș­tep­tat atât de mult această po­se­siu­ne. Lângă ea, în Casa Ko­ro­mo­ga­wa, am ob­ser­vat că far­me­cul tru­pu­lui ei nu-mi mai um­plea în în­tre­gime su­fle­tul.

Poate că scă­de­rea do­rin­ței mele se ex­plica prin fap­tul că nu mai eram fe­cio­rel­nic și că în­flă­că­ră­rile mele din­tâi se po­to­li­se­ră. Poa­te, de ase­me­nea, prin­tr-o altă pri­ci­nă: chi­pul lui Kessa nu mai stră­lu­cea de ti­ne­rețe ca odi­ni­oa­ră.“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, « Kesa et Mo­rito » (« Kesa și Mo­rito »), trad. din ja­po­neză de Mat­suo Kuni (Mat­suo Ku­ni­no­su­ke) și Émile Ste­i­nil­be­r-O­ber­lin, France-Japon (Franța-Japonia), nº 10 (i­ulie 1935), p. 163-166.

Descărcări

Opere tipărite

• Tra­du­cere par­ți­ală din Broaștele de Mat­suo Kuni (Mat­suo Ku­ni­no­su­ke) și Émile Ste­i­nil­be­r-O­ber­lin (1935). (Bi­bli­o­teca Na­țio­nală a Fran­ței (BnF)).

Despre Rashômon și alte povestiri

Citate

„或日の暮方の事である。一人の下人が、羅生門の下で雨やみを待つてゐた。

廣い門の下には、この男の外に誰もゐない。唯、所々丹塗の剝げた、大きな圓柱に、蟋蟀が一匹とまつてゐる。羅生門が、朱雀大路にある以上は、この男の外にも、雨やみをする市女笠や揉烏帽子が、もう二三人はありさうなものである。それが、この男の外には誰もゐない。“

羅生門 (Rashômon) pe Wi­ki­so­urce 日本語, [on­li­ne], con­sul­tat la 10 iu­lie 2026.

„S-a în­tâm­plat în­tr-o zi, în amurg: un om de rând se afla aco­lo, sub Poarta Ras­hô, aș­tep­tând o po­to­lire a plo­ii.

Nu era ni­meni alt­ci­neva în afară de el sub uri­așa Poar­tă. Doar pe o co­loană enor­mă, al că­rei ten­cuit roșu că­zuse pe alo­cu­ri, se așe­zase un gre­ier. Cum Poarta Rashô se afla pe bu­le­var­dul Su­za­ku, te-ai fi aș­tep­tat să în­tâl­nești aco­lo, în afară de acest om, încă do­uă-trei per­soa­ne, fe­mei cu pă­lă­rii co­nice ori băr­bați cu eboshi⁸Scu­fie îna­l­tă, cel mai ade­sea ne­a­gră, pur­tată odi­ni­oară de no­bili., că­u­tând adă­post de ploa­ie. Și to­tuși, nu era ni­meni alt­ci­neva în afară de el.“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, Ras­hô­mon et au­tres con­tes (Ras­hô­mon și alte po­ves­tiri), trad. din ja­po­neză de Mori Ari­ma­sa, Pa­ris : Gal­li­mard, col. « Con­nai­s­sance de l’O­rient », 1965 ; re­ed. cu o pre­față de Cla­ude Roy, Pa­ris : Le Li­vre de po­che, col. « Le Li­vre de po­che. Clas­si­que », 1969.

„Noap­tea era ră­co­roa­să. Slu­ji­to­rul unui sa­mu­rai stă­tea sin­gur sub ar­ca­dele Ras­ho­mo­nu­lui, aș­tep­tând să treacă aver­sa.

Această clă­dire fu­sese înăl­țată în fața Bu­le­var­du­lui Su­ja­ku. Nu era ceva rar ca tre­că­to­rii, cu pă­lă­rii de ro­goz ori cu scu­fii no­bi­le, să vină să se adă­pos­tească aici de o aver­să. Dar în acea sea­ră, slu­ji­to­rul era sin­gur; nicio altă pre­zență în afară de a unui gre­ier, pe o co­loană ro­șie spă­lă­ci­tă.“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, « Ras­ho­mon • Dans le ta­il­lis » (« Ras­ho­mon • În tu­fă­riș »), trad. din ja­po­neză de Ono Yos­hio și René de Ber­val, France-Asie (Franța-Asia), nº 103 (de­cem­brie 1954), p. 217-225.

„長崎あたりの村々には、時々日の暮の光と一しょに、天使や聖徒の見舞う事があった。現にあのさん・じょあん・ばちすたさえ、一度などは浦上の宗徒みげる弥兵衛の水車小屋に、姿を現したと伝えられている。と同時に悪魔もまた宗徒の精進を妨げるため、あるいは見慣れぬ黒人となり、あるいは舶来の草花となり、あるいは網代の乗物となり、しばしば同じ村々に出没した。“

おぎん (Ogin) pe Wi­ki­so­urce 日本語, [on­li­ne], con­sul­tat la 10 iu­lie 2026.

„Se în­tâm­pla câ­teo­dată ca, sub ra­zele soa­re­lui la asfin­țit, în­geri ori sfinți să cer­ce­teze sa­tele din ți­nu­tul Na­ga­sa­ki. Se po­ves­tește chiar că Sfân­tul Ioan Bo­te­ză­to­rul își făcu odată apa­ri­ția la moara lui Mi­guel Ya­hei, un cre­din­cios din Ura­kami. Di­a­vo­lul, la rân­dul lui, spre a pune pie­dică râv­nei re­li­gi­oase a cre­din­cio­și­lor, pre­fă­cân­du-se când în­tr-un ne­gru ciu­dat, când în­tr-o floare exo­tică ori în­tr-un car cu sto­ruri de nu­ie­le, își fă­cea de cap în ace­leași sa­te.“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, Ras­hô­mon et au­tres con­tes (Ras­hô­mon și alte po­ves­tiri), trad. din ja­po­neză de Mori Ari­ma­sa, Pa­ris : Gal­li­mard, col. « Con­nai­s­sance de l’O­rient », 1965 ; re­ed. cu o pre­față de Cla­ude Roy, Pa­ris : Le Li­vre de po­che, col. « Le Li­vre de po­che. Clas­si­que », 1969.

„Se în­tâm­pla chiar ca în­geri și sfinți să co­bo­are să cer­ce­teze sa­tele din ju­rul ora­șu­lui Na­ga­sa­ki, odată cu ra­zele soa­re­lui de amurg. Se po­ves­tește chiar în­tru to­tul ade­vă­rat că odată Sfân­tul Ioan Bo­te­ză­to­rul apăru în moara lui Mi­chel Ya­hei, la Ura­kami. La rân­dul său, și de­mo­nul apăru ade­sea în ace­leași sate sub chi­pul unui ne­gru ne­cu­nos­cut, al unei flori exo­tice ori al unui pa­lan­chin de bam­bus, spre a-i îm­pie­dica pe cre­din­cioși să pos­teas­că.“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, Le nez et au­tres con­tes (Na­sul și alte po­ves­tiri), trad. din ja­po­neză de Ma­ru­yama Jun­ta­rô, Tôkyô : Ha­ku­su­is­ha, 1927.

„すると、一生懸命にのぼった甲斐があって、さっきまで自分がいた血の池は、今ではもう暗の底にいつの間にかかくれて居ります。それからあのぼんやり光っている恐しい針の山も、足の下になってしまいました。この分でのぼって行けば、地獄からぬけ出すのも、存外わけがないかも知れません。犍陀多は両手を蜘蛛の糸にからみながら、ここへ来てから何年にも出した事のない声で、「しめた。しめた。」“

蜘蛛の糸 (Fi­rul pă­i­an­je­nu­lui) pe Wi­ki­so­urce 日本語, [on­li­ne], con­sul­tat la 10 iu­lie 2026.

„La drept vor­bind, lupta lui în­ver­șu­nată nu fu­sese za­dar­ni­că: Ia­zul de Sânge pe ca­re-l pă­ră­sise adi­nea­uri se to­pise deja în adân­cul în­tu­ne­ri­cu­lui. Li­că­ri­rea în­de­păr­tată a în­fri­co­șă­to­ru­lui munte al Ace­lor se afla și ea sub pi­cioa­rele lui. În acest ritm, poate că eva­da­rea din Iad avea să se îm­pli­ne­ască mai lesne de­cât se aș­tep­ta­se. În­fă­șu­rân­du-și fi­rul pă­i­an­je­nu­lui în ju­rul bra­țu­lui, spuse cu un su­râs de mul­țu­mi­re: «Ga­ta! Ga­ta­!», pe un ton ui­tat de la so­si­rea lui în acest loc, cu câți ani în urmă oa­re.“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, Ras­hô­mon et au­tres con­tes (Ras­hô­mon și alte po­ves­tiri), trad. din ja­po­neză de Mori Ari­ma­sa, Pa­ris : Gal­li­mard, col. « Con­nai­s­sance de l’O­rient », 1965 ; re­ed. cu o pre­față de Cla­ude Roy, Pa­ris : Le Li­vre de po­che, col. « Le Li­vre de po­che. Clas­si­que », 1969.

„Atunci văzu că stră­da­ni­ile sale nu fu­se­seră za­dar­ni­ce: la­cul de Sân­ge, în care se afla încă pu­țin mai de­vre­me, dis­pă­ruse în în­tu­ne­ric. Vă­zu, de ase­me­nea, lu­mina slabă a în­fri­co­șă­to­ru­lui munte al Ace­lor sub el. În acest ritm, eva­da­rea din In­fern nu avea să fie poate mai grea de­cât și-o în­chi­pu­i­se. Strân­gând fi­rul cu amân­două mâi­ni­le, Kan­data se apucă să râdă cu un glas pe care nu-l mai fo­lo­sise de-a lun­gul tu­tu­ror ace­lor ani pe­tre­cuți în in­fern: «O să me­ar­gă, o să iz­bu­tes­c».“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, « Le fil d’a­raig­née » (« Fi­rul de pă­i­an­jen »), trad. din ja­po­neză de Chris­to­pher Chas­sag­neux și Lu­cie De­mesy, La main de Thôt (Mâna lui Thot), nº 13, 2025.

„A urca atât de tare me­rita os­te­ne­a­la, căci Ia­zul de Sân­ge, unde se aflase până atun­ci, dis­pă­ruse acum în bez­nă, de­de­subt. Chiar și lu­mina slabă a în­spă­i­mân­tă­to­ru­lui munte al Ace­lor era sub el. Dacă avea să urce mai de­parte în acest ritm, eva­da­rea din Iad pu­tea fi mai lesne de­cât se aș­tep­ta. Kan­data își în­fă­șură fi­rul pă­i­an­je­nu­lui în ju­rul mâi­ni­lor și, cu un glas pe care nu-l mai fo­lo­sise de la so­si­rea sa ai­ci, cu mulți ani în ur­mă, râse și spu­se: «Ga­ta, am re­u­și­t!»“

Aku­ta­ga­wa, Ryû­no­su­ke, « Le fil de l’a­raig­née » (« Fi­rul pă­i­an­je­nu­lui »), trad. in­di­rectă din en­gleză de Lu­cile Rusu în co­lab. cu Clara War­tel­le-Sa­ka­mo­to, după cea a lui Anne Mc­Nulty și Sato Eri­ko. În Pe­ti­tes his­to­ires ja­po­nai­ses : con­tes et no­u­vel­les bi­lin­gues pour pro­gres­ser en ja­po­nais (Mici po­vești ja­po­ne­ze: po­ves­tiri și nu­vele bi­lingve pen­tru a pro­gresa în ja­po­neză), Ma­la­koff : A. Co­lin, 2022, p. 38-61.

Descărcări

Opere tipărite

• Tra­du­cere par­ți­ală din Ras­hô­mon și alte po­ves­tiri de Chris­to­pher Chas­sag­neux și Lu­cie De­mesy (2025). (La main de Thôt).
• Tra­du­cere par­ți­ală din Ras­hô­mon și alte po­ves­tiri de Ono Yos­hio și René de Ber­val (1954). (Go­o­gle Căr­ți).

Bibliografie

• Bon­neau, Ge­or­ges, His­to­ire de la lit­téra­ture ja­po­naise con­tem­po­raine (1868-1938) (Is­to­ria li­te­ra­tu­rii ja­po­neze con­tem­po­rane (1868-1938)), pre­față de Ki­kuchi Kan, Pa­ris : Pa­yot, 1940.
• Cha­va­nes, Ed­wige de, « Aku­ta­gawa Ryū­no­suke (1892-1927) ». În Cinéma et lit­téra­ture au Ja­pon : de l’ère Meiji à nos jo­urs (Ci­nema și li­te­ra­tură în Ja­po­nia: de la era Meiji până în zi­lele noas­tre), sub di­rec­ția lui Max Tes­si­er, Pa­ris : Cen­tre G. Pom­pi­dou, col. « Cinéma sin­gu­lier », 1986, p. 44-45.
• Col­las­se, Ri­chard, Dic­tion­naire amo­u­reux du Ja­pon (Dic­țio­nar în­dră­gos­tit al Ja­po­niei), Pa­ris : Plon, col. « Dic­tion­naire amo­u­reux », 2021.
• Gu­il­la­ma­ud, Je­an, His­to­ire de la lit­téra­ture ja­po­naise (Is­to­ria li­te­ra­tu­rii ja­po­neze), Pa­ris : El­lip­ses, col. « Lit­téra­tu­res. Série Lit­téra­tu­res du monde », 2008.
• Ma­téo, Pas­cal, « Ryû­no­suke Aku­ta­ga­wa, “Ras­hô­mon“ (1915). Les ténèbres d’un Ja­pon de légende » (« Ryû­no­suke Aku­ta­ga­wa, „Ras­hô­mon“ (1915). Te­ne­brele unei Ja­po­nii de le­gendă »), Le Po­int Référen­ces, nº 80 (a­pri­li­e-iu­nie 2020), p. 64-65.
• Mat­suo, Kuni (Mat­suo, Ku­ni­no­su­ke), His­to­ire de la lit­téra­ture ja­po­naise : des temps ar­chaïques à 1935 (Is­to­ria li­te­ra­tu­rii ja­po­ne­ze: din vre­mu­rile ar­haice până în 1935), în co­lab. cu Ka­waji Ryūkō și Al­fred Smo­u­lar, pre­fețe de Ana­tole de Monzie, Émile Ste­i­nil­be­r-O­ber­lin și No­gu­chi Yo­ne­ji­rō, Pa­ris : So­ci­été française d’édi­tions lit­térai­res et te­ch­ni­qu­es, col. « Bi­bli­othèque du héris­son », 1935.
• Ori­gas, Je­an-Jac­qu­es, « Aku­ta­gawa Ryū­no­suke (1892-1927) », En­cy­clo­pædia uni­ver­sa­lis, [on­li­ne], con­sul­tat la 10 iu­lie 2026.
• Pin­gu­et, Ma­u­ri­ce, La mort vo­lon­taire au Ja­pon (Moar­tea vo­lun­tară în Ja­po­nia), Pa­ris : Gal­li­mard, col. « Bi­bli­othèque des his­to­ires », 1984.
• Si­effert, René, La lit­téra­ture ja­po­naise (Li­te­ra­tura ja­po­neză), Pa­ris : Li­brai­rie A. Co­lin, col. « Col­lec­tion A. Co­lin », 1961 ; nouă ed. ac­tu­a­li­zată de Katô Shui­chi, Pa­ris : Pu­bli­ca­tions orien­ta­lis­tes de Fran­ce, col. « Lan­gues et ci­vi­li­sa­tions. Lit­téra­ture », 1986.