Mappemonde mettant en évidence la Chine et Taïwan.

Analectele lui Confucius, suveran fără coroană

Tra­dus din fran­ceză •

« Fără această cheie fun­damen­tală [Analectele], nu se poate avea ac­ces la ci­vi­li­za­ția chi­ne­ză. Iar cine ar ig­nora această ci­vi­li­za­ție nu ar pu­tea atinge nici­o­dată de­cât o în­țe­le­gere par­ți­ală a ex­pe­rien­ței uma­ne. »

Con­fu­ci­us. Les En­tre­ti­ens de Con­fu­cius (Ana­lec­tele lui Con­fu­cius), trad. din chi­neză de Pierre Ryc­k­mans, pref. de René Éti­em­ble. Pa­ris: Gal­li­mard, col. „Con­nai­s­sance de l’O­rien­t”, 1987.

Is­to­ria gân­di­rii oferă pu­ține exem­ple de o in­flu­ență atât de în­tinsă și de du­ra­bilă pre­cum cea a Ve­ne­ra­tu­lui Ma­es­tru Kong sau Kon­gfuzi1Forme res­pin­se:
Cong fou tsëe.
Krong-fou-tsé.
K’ong-fou-tseu.
Kong-fou-tze.
Khoung-fu-tzée.
Khoung-fou-dze.
Cung-fou-tsée.
Khung-fu-dsü.
Kung-fu-tsu.
Kung fu-t­zu.
Cu­n-fu zu.
Cum-fu-çu.. Dacă tre­buie să-i ju­de­căm mă­re­ția după pe­ce­tea adâncă pe care a în­ti­pă­ri­t-o asu­pra tu­tu­ror po­poa­re­lor din Asia Ră­să­ri­tea­nă, îl pu­tem cu si­gu­ranță numi „cel mai mare în­vă­ță­tor […] pe care l-au pro­dus vreo­dată ve­a­cu­rile”. În Analectele sale (Lunyu)2Forme res­pin­se:
Analectes (Analecte).
Dialogues (Dialoguri).
Les An­na­les (Analele).
Les Pro­pos (Vorbele).
Les En­tre­ti­ens phi­lo­sophi­ques (Con­vor­bi­rile fi­lo­so­fice).
Les Dis­cus­sions phi­lo­sophi­ques (Dis­cu­ți­ile fi­lo­so­fice).
Le Li­vre des en­tre­ti­ens ou des di­sco­urs mo­raux (Car­tea con­vor­bi­ri­lor sau a dis­cur­su­ri­lor mo­rale).
Di­sco­urs et pa­ro­les (Dis­cur­suri și cu­vinte).
Aphorismes (Aforisme).
Con­ver­sa­tions avec ses dis­ci­ples (Con­ver­sa­ții cu uce­ni­cii săi).
Li­ber sen­ten­ti­a­rum (Car­tea sen­tin­țe­lor).
Ra­ti­o­ci­nan­tium ser­mo­nes (Con­vor­bi­rile ra­țio­na­liș­ti­lor).
Dis­sertæ sen­ten­tiæ.
Lén-yù.
Luen yu.
Lo­uen yu.
Lo­ung yu.
Lien-yu.
Liun iu.
Liun-ju.
Loun-yu.
Loun iu.
Lún-iù.
A nu se con­funda cu:
Les En­tre­ti­ens fa­mi­li­ers de Con­fu­cius (Con­vor­bi­rile fa­mi­li­are ale lui Con­fu­cius) (Kon­gzi ji­ayu), care for­me­ază un fel de su­pli­ment he­te­ro­dox la cu­le­ge­rea Analectelor. stră­lu­cesc dra­gos­tea sa în­flă­că­rată pen­tru ome­nire și mo­rala sa su­bli­mă, iz­vo­râtă din bu­nul-simț; acolo se vă­dește grija sa ne­în­ce­tată de a reda fi­rii ome­nești acel prim lu­ciu pri­mit de la Cer, dar în­tu­ne­cat de ne­gu­rile nești­in­ței. Nu vom fi deci ui­miți dacă pă­rin­ții ie­zu­iți, care l-au fă­cut cu­nos­cut și ad­mi­rat în Eu­ropa sub nu­mele la­ti­ni­zat de Con­fu­ci­us, au con­ce­put pen­tru el un en­tu­zi­asm egal cu acela al chi­ne­zi­lor. Ei au vă­zut în Analectele sale per­lele Chi­nei sau ceva și mai pre­ți­os, căci pre­ti­o­sior est cunc­tis opi­bus [sa­pien­tia] (în­țe­lep­ciu­nea este mai pre­ți­oasă de­cât per­lele)3Pr 3,15 (trad. La Bi­ble: tra­duc­tion offi­cielle li­tur­gi­que (Bi­blia: tra­du­cere ofi­ci­ală li­tur­gică)).. Și au tras con­clu­zia că „aceste în­vă­ță­turi nu sunt bune doar pen­tru oa­me­nii Chi­nei, ci […] că sunt pu­țini fran­cezi care nu s-ar so­coti […] foarte fe­ri­ciți dacă le-ar pu­tea pune în prac­tică”. Vol­taire în­su­și, cu­ce­rit, a atâr­nat în ca­bi­ne­tul său un por­tret al în­țe­lep­tu­lui chi­nez, sub care a așe­zat aceste pa­tru ver­su­ri:

« Al sin­gu­rei ra­țiuni mân­tu­i­toare tăl­mă­ci­tor,
Fără să or­be­ască lu­mea, lu­minând spi­ri­te­le,
El n-a vor­bit de­cât ca în­țe­lept și nici­o­dată ca pro­fet;
Cu toate aces­tea, a fost cre­zut, și chiar în țara sa. »

Vol­tai­re. „De la Chi­ne” („Des­pre Chi­na­”). Œu­vres com­plètes de Vol­taire (Ope­rele com­plete ale lui Vol­taire), vol. 40, Qu­es­tions sur l’En­cy­clo­pédie, par des ama­te­urs (În­tre­bări asu­pra En­ci­clo­pe­di­ei, de că­tre ama­tori), IV, César-Égalité (Cezar-Egalitate). Ox­ford: Vol­taire Fo­un­da­tion, 2009.

Evidența dreptei rațiuni

Con­si­de­rată sub dublul ra­port al mo­ra­lei și al po­li­ti­cii, doc­trina lui Con­fu­cius se com­pară cu aceea pe care o în­văța So­crate cam în ace­eași epo­că. „Pri­e­teni ai ra­țiu­nii, du­ș­mani ai en­tu­zi­as­mu­lui” (Vol­tai­re), Con­fu­cius și So­crate au îm­bră­cat în­țe­lep­ciu­nea an­tică în acea blân­de­țe, în acea evi­den­ță, în acea li­niște în stare să atingă cele mai as­pre minți. Nici­o­da­tă, poa­te, spi­ri­tul ome­nesc n-a fost mai cu dem­ni­tate re­pre­zen­tat de­cât prin acești doi băr­bați. Su­pe­ri­ori prin fi­lo­so­fia lor, nu erau mai pu­țin su­pe­ri­ori prin ju­de­cata lor. Ast­fel, ei știau în­tot­dea­una până unde tre­buie să me­argă și unde tre­buie să se opre­as­că. Și da­că, to­tuși, se abă­teau de la ca­lea cea dre­ap­tă, bu­nul-simț îi re­a­du­cea pe ea, în care pri­vință au un avan­taj con­si­de­ra­bil asu­pra mul­tor fi­lo­sofi din vre­mea noas­tră, care au ra­țio­na­mente atât de în­câl­ci­te, atât de fal­se, sub­ti­li­tăți atât de în­spă­i­mân­tă­toa­re, în­cât cu greu se în­țe­leg pe ei în­șiși. „Ma­es­trul a zis: «Ni­mă­nui nu i-ar trece prin minte să iasă alt­fel de­cât pe ușă. De ce ca­ută oa­me­nii să me­argă în afara Că­ii?»” (VI­.17)

Vom re­gre­ta, prin ur­ma­re, opi­nia lui He­gel ca­re, ne­gă­sind în Analecte niciuna din­tre acele ră­tă­ciri pe care el le nu­mea fi­lo­so­fie, a tă­iat scurt prin­tr-un cu­vânt te­ri­bil: „ar fi fost mai bine pen­tru re­pu­ta­ția lui Con­fu­cius ca opera sa să nu fi fost tra­dusă”4He­gel, Ge­org Wil­helm Frie­dri­ch. Leçons sur l’his­to­ire de la phi­lo­sophie (Pre­le­geri de is­to­rie a fi­lo­so­fiei), trad. din ger­mană de Jean Gi­be­lin. Pa­ris: Gal­li­mard, 1954.. Acest dis­preț cu to­tul ger­ma­nic este cu atât mai stra­niu cu cât Ger­ma­nia po­se­dă, prin Con­ver­sa­ți­ile lui Go­ethe, o carte emi­na­mente apro­pi­ată atât prin se­ni­nă­ta­tea ei fru­moa­să, cât și prin pre­zența vie a unui Ma­es­tru. Să nu ne în­șe­lăm! A ju­deca pe Con­fu­cius ne­demn de a fi tra­dus în­seamnă a res­pinge în­săși ra­țiu­nea — „acel ade­văr lă­un­tric care se află în su­fle­tul tu­tu­ror oa­me­ni­lor și pe care fi­lo­so­ful nos­tru îl con­sulta ne­în­ce­tat [pen­tru] a-și că­lă­uzi toate cu­vin­tele” (Jean de La­bru­ne).

Calea înțeleptului

Ase­me­nea atâ­tor al­tor „învățători” ai ne­a­mu­lui ome­ne­sc, ase­me­nea lui Bu­d­dha în In­dia, Za­rathus­tra în Per­sia, Con­fu­cius nu era un scri­i­tor, ci un Ma­es­tru care a lă­sat uce­ni­ci­lor săi grija de a transcrie în­vă­ță­tu­rile sa­le. De alt­fel, străin de ma­rile dis­cur­suri și de eloc­vența ne­la­lo­cul ei, el le pre­fera o ati­tu­dine re­cu­lea­să, „ase­me­nea unui mu­zi­cian aple­cat asu­pra in­stru­men­tu­lui său pen­tru a scoate din el cele mai fru­moase me­lo­dii”5După ima­gi­nea lu­mi­noasă a lui An­to­i­ne-Jo­seph As­saf.. Ajun­gea une­ori până la a sus­pi­na: „Aș vrea să nu mai vor­besc”. Uce­ni­ci­lor care se tul­bu­rau de tă­ce­rile sa­le, le re­plica cu o mă­re­ție aproape cos­mi­că: „Vor­bește oare Ce­rul? Și to­tuși cele pa­tru ano­tim­puri își ur­me­ază cur­sul, și to­tuși cele o sută de făp­turi se nasc. Vor­bește oare Ce­rul?” (XVII­.19)

Spu­nea cu sme­re­nie cui voia să-l as­cul­te: „Eu trans­mit, nu in­ven­tez ni­mic […] și iu­besc An­ti­chi­ta­tea” (VII­.1). Acest rol de păs­tră­tor al ri­tu­ri­lor (li), al cu­noaș­te­rii (zhi), al sim­țu­lui uma­ni­tă­ții (ren), îl în­de­pli­nea cu de­vo­ta­ment, cu dem­ni­ta­te; nu fără a trece prin pro­funde des­cu­ra­jă­ri, ști­ind cât de mult „mi­siu­nea sa este grea, iar dru­mul său este lung” (VI­II­.7). Cu toate aces­tea, se îm­băr­băta cu gân­dul îm­pli­ni­rii unui ade­vă­rat man­dat ce­resc: „Re­gele Wen a mu­rit. Acum, oare nu sunt eu cel că­ruia i s-a în­cre­din­țat de­po­zi­tul ci­vi­li­za­ți­ei? Dacă Ce­rul i-ar fi ju­rat piei­rea, de ce l-ar fi în­cre­din­țat unui mu­ri­tor ca mi­ne? Și dacă Ce­rul a ho­tă­rât să păs­treze acest de­po­zit, ce am a mă teme de oa­me­nii din Kuang?” (IX.5)

Imperiul virtuții

Un cu­vânt frec­vent în Analecte este acela de „om de bi­ne” (junzi), care de­semna la ori­gine un no­bil de neam și de fa­mi­lie alea­să, dar că­ruia Con­fu­cius îi dă un sens nou în­lo­cu­ind aris­to­cra­ția sân­ge­lui cu cea a ini­mii. Omul de ca­li­tate nu se mai de­fi­nește prin naș­te­rea pe care o primește din mâi­nile în­tâm­plă­rii, ci prin înăl­ți­mea mo­rală și prin sen­si­bi­li­ta­tea pe care o dobândește prin stu­diu6După cum amin­tește Cy­rille Ja­va­ry, Franța va aș­tepta do­uă­zeci și trei de ve­a­curi după Con­fu­cius pen­tru a-l ve­dea pe Fi­ga­ro, va­le­tul de ca­meră al con­te­lui, re­ven­di­când sen­ti­mente de ega­li­tate și de re­vanșă îm­po­triva pri­vi­le­gi­i­lor stă­pâ­nu­lui său: „Dom­nule conte […]. Pen­tru că sun­teți un mare se­ni­or, vă cre­deți un mare ge­niu!… No­ble­țe, ave­re, un rang, sluj­be; toate aces­tea fac atât de mân­dru! Ce ați fă­cut pen­tru atâ­tea bu­nu­ri? V-ați dat os­te­ne­ala să vă naș­te­ți, și ni­mic mai mult. În­co­lo, om des­tul de obiș­nu­it! Pe când eu”, și așa mai de­par­te.. Ase­me­nea „Ste­lei Po­lare” (II­.1), ne­clin­tit și cen­tral, nu se ne­li­niș­tește că nu este remarcat; ca­ută mai de­grabă să facă ceva remarcabil: „Ma­es­trul a zis: «Nu este o ne­no­ro­cire să fii ne­cu­nos­cut oa­me­ni­lor, ci este o ne­no­ro­cire să nu-i cu­noști»” (I.16). Unde să gă­sim o ma­ximă mai fru­moa­să, o in­di­fe­rență mai mare față de glo­rie și de suc­ce­se? Ce con­tea­ză, în de­fi­ni­tiv, că Con­fu­cius a ră­mas, în­tre­aga sa via­ță, un su­ve­ran fără co­roa­nă? El a clă­dit un Im­pe­riu ale că­rui gra­nițe ne­vă­zute se în­tind până la cele ale ome­ni­rii.

Pentru a merge mai departe

În jurul Analectelor lui Confucius

Citate

« 子曰：「不知命，無以爲君子也；不知禮，無以立也；不知言，無以知人也。」 »

論語 (Analectele) pe Wi­ki­so­urce 中文, [on­li­ne], con­sul­tat la 15 apri­lie 2026.

« Con­fu­cius zi­ce: «Cine nu cu­noaște des­ti­nul nu poate trăi ca om de bi­ne. Cine nu cu­noaște ri­tu­rile nu știe cum să se ți­nă. Cine nu cu­noaște în­țe­le­sul cu­vin­te­lor nu poate cu­noaște oa­me­nii». »

Con­fu­ci­us. Les En­tre­ti­ens de Con­fu­cius (Ana­lec­tele lui Con­fu­cius), trad. din chi­neză de Pierre Ryc­k­mans, pref. de René Éti­em­ble. Pa­ris: Gal­li­mard, col. „Con­nai­s­sance de l’O­rien­t”, 1987.

« Ma­es­trul a zis: «Cine nu-și cu­noaște par­tea nu ar pu­tea fi un om vred­nic; cine nu cu­noaște ri­tu­rile nu ar pu­tea să-și țină ran­gul; cine nu cu­noaște în­țe­le­sul cu­vin­te­lor nu ar pu­tea ju­deca oa­me­nii». »

Con­fu­ci­us. Les En­tre­ti­ens de Con­fu­cius et de ses dis­ci­ples (Ana­lec­tele lui Con­fu­cius și ale uce­ni­ci­lor săi), trad. din chi­neză de Jean Levi. Pa­ris: A. Mi­chel, col. „S­pi­ri­tu­a­li­tés vi­van­tes”, 2016; re­ed. sub ti­tlul Entretiens (Analecte), Pa­ris: Les Bel­les Let­tres, 2019.

« Ma­es­trul zi­ce: «Cine nu re­cu­noaște de­cre­tul ce­resc nu ar pu­tea fi om vred­nic. Cine nu po­sedă ri­tu­rile nu ar pu­tea să se afir­me. Cine nu cu­noaște va­loa­rea cu­vin­te­lor nu ar pu­tea cu­noaște oa­me­nii». »

Con­fu­ci­us. Les En­tre­ti­ens (Analectele), trad. din chi­neză de Anne Cheng. Pa­ris: Édi­tions du Se­uil, col. „Po­ints. Sa­ges­ses”, 1981.

« Con­fu­cius zi­ce: «Fără cu­noaș­te­rea des­ti­nu­lui, nu se poate ajunge un om de ca­li­ta­te. Fără cu­noaș­te­rea bu­nei-cu­vi­in­țe, nu te poți ține pe ea. Fără cu­noaș­te­rea în­țe­le­su­lui cu­vin­te­lor, nu i-am pu­tea în­țe­lege pe oa­me­ni». »

Con­fu­ci­us. Les En­tre­ti­ens de Con­fu­cius et de ses dis­ci­ples (Ana­lec­tele lui Con­fu­cius și ale uce­ni­ci­lor săi), trad. din chi­neză de An­dré Lévy. Pa­ris: Flam­ma­rion, col. „GF”, 1994.

« Con­fu­cius zi­ce: «Dacă nu cu­noști des­ti­nul, ni­mic nu îți per­mite să fii om vred­nic. Dacă nu cu­noști ri­tu­ri­le, ni­mic nu îți per­mite să te așezi în so­ci­e­ta­te. Dacă nu cu­noști în­țe­le­sul cu­vin­te­lor, ni­mic nu îți per­mite să cu­noști oa­me­nii!» »

Phi­lo­sophes con­fu­ci­a­nis­tes (Fi­lo­sofi con­fu­ci­a­niști), trad. din chi­neză de Char­les Le Blanc și Rémi Mathi­eu. Pa­ris: Gal­li­mard, col. „Bi­bli­othèque de la Pléia­de”, 2009.

« Fi­lo­so­ful zi­ce: «Dacă nu te crezi în­săr­ci­nat să îm­pli­nești o mi­siu­ne, un man­dat, nu poți fi so­co­tit un om su­pe­ri­or.

Dacă nu cu­noști ri­tu­rile sau le­gile care câr­mu­iesc re­la­ți­ile so­ci­a­le, nu ai cu ce să-ți sta­tor­ni­cești pur­ta­rea.

Dacă nu cu­noști va­loa­rea cu­vin­te­lor oa­me­ni­lor, nu îi cu­noști nici pe ei în­șiși». »

Con­fu­cius și Men­ci­us. Les Qua­tre Li­vres de phi­lo­sophie mo­rale et po­li­ti­que de la Chine (Cele Pa­tru Cărți de fi­lo­so­fie mo­rală și po­li­tică ale Chi­nei), trad. din chi­neză de Gu­il­laume Pauthi­er. Pa­ris: Char­pen­ti­er, 1841.

« Ma­es­trul: «Cine nu cu­noaște de­cre­tul nu ar pu­tea ajunge un om no­bil. Cine nu cu­noaște ri­tu­rile nu ar pu­tea să se ți­nă. Cine nu cu­noaște cu­vin­tele nu ar pu­tea cu­noaște oa­me­nii». »

Con­fu­ci­us. Le Li­vre de la sa­gesse de Con­fu­cius (Car­tea în­țe­lep­ciu­nii lui Con­fu­cius), trad. din chi­neză de Eu­la­lie Ste­ens. Mo­na­co; Pa­ris: Édi­tions du Ro­cher, col. „Les Grands Tex­tes spi­ri­tu­el­s”, 1996.

« Ma­es­trul a zis: «Cel care nu cu­noaște vo­ința Ce­ru­lui (le­gea na­tu­ra­lă) nu va fi nici­o­dată un în­țe­lept. Cel care nu cu­noaște re­gu­lile și obi­ce­iu­rile nu va fi sta­tor­nic în pur­ta­rea sa. Cel care nu știe să de­o­se­be­ască ade­vă­rul de min­ciună în vor­bele oa­me­ni­lor nu poate cu­noaște oa­me­nii». »

Con­fu­cius și Men­ci­us. Les Qua­tre Li­vres (Cele Pa­tru Cărți), trad. din chi­neză în fran­ceză și în la­tină de Séraphin Co­u­vre­ur. He­ji­an: Im­pri­me­rie de la mis­sion catho­li­que, 1895.

« Ma­gis­ter ait: „Qui non cog­nos­cit Cæli man­da­ta, non ha­bet quo fiat sa­piens vir. Qui non no­vit ri­tus, non ha­bet quo con­sis­tat, id est, non ha­bet cer­tam le­gem qua con­stan­ter se di­ri­gat. Qui ne­scit dis­cer­nere (e­xa­mi­nare et æs­ti­ma­re) ho­mi­num dic­ta, non ha­bet quo nos­cat ho­mi­ne­s”. »

Con­fu­cius și Men­ci­us. Les Qua­tre Li­vres (Cele Pa­tru Cărți), trad. din chi­neză în fran­ceză și în la­tină de Séraphin Co­u­vre­ur. He­ji­an: Im­pri­me­rie de la mis­sion catho­li­que, 1895.

« Ma­es­trul a zis: «Cel care nu cu­noaște de­cre­tul ce­resc nu ar pu­tea fi un om ono­ra­bil. Cel care nu cu­noaște re­gu­lile și obi­ce­iu­rile nu ar pu­tea să se în­tă­re­as­că. Cel care nu cu­noaște în­țe­le­sul vor­be­lor nu poate cu­noaște oa­me­nii». »

Con­fu­ci­us. En­tre­ti­ens du Ma­î­tre avec ses dis­ci­ples (Con­vor­bi­rile Ma­es­tru­lui cu uce­ni­cii săi), trad. din chi­neză de Séraphin Co­u­vre­ur, rev. trad. și postf. de Mu­riel Ba­ryos­he­r-Che­mo­u­ny. Pa­ris: Ed. Mille et une nu­its, col. „Mille et une nu­it­s”, 1997; re­ed. sub ti­tlul Pa­ro­les de Con­fu­ci­us, En­tre­ti­ens (Cu­vin­tele lui Con­fu­ci­us, Ana­lecte), Pa­ris: Hugo po­che, col. „Hugo po­che: sa­ges­ses”, 2023.

« Con­fu­cii effa­tum: „Nec sa­pien­tiam appre­hen­de­re, qui Cæli le­gem; nec in vir­tute sta­re, qui ri­tuum ho­ne­sta­tem; nec ho­mi­nes po­test dig­nos­ce­re, qui ver­bo­rum ar­tem ig­no­ra­t”. »

Con­fu­cius și Men­ci­us. Si­nen­sis im­pe­rii li­bri clas­sici sex (Cele șase cărți cla­sice ale Im­pe­ri­u­lui chi­nez), trad. din chi­neză în la­tină de François Noël. Pra­ga: per J. J. Ka­me­nic­ky, 1711.

« Con­fu­cius zi­cea: «Nu se poate ajunge la în­țe­lep­ciune dacă nu se cu­noaște le­gea ce­ru­lui, nici nu se poate în­tări ci­neva în vir­tute dacă nu cu­noaște ri­tu­rile bu­nei-cu­vi­in­țe, nici nu poate de­o­sebi oa­me­nii dacă nu cu­noaște arta de a vor­bi». »

Con­fu­cius și Men­ci­us. Les Li­vres clas­si­ques de l’Em­pire de la Chine (Căr­țile cla­sice ale Im­pe­ri­u­lui Chi­nei), trad. in­di­rectă din la­tină de Franço­is-An­dré-A­drien Plu­qu­et, după aceea a lui François Noël. Pa­ris: de Bu­re; Bar­rois aîné și Bar­rois je­u­ne, 1784.

« Con­fu­cius aie­bat: „Qui non s[c]it, ade­o­que nec cre­dit dari Cœli man­da­tum et Pro­vi­den­ti­am, id est, qui non in­tel­li­git et cre­dit pros­pera et ad­ver­sa, vi­tam et mor­tem, etc. a Cœli nutu con­si­li­o­que pen­dere (vel, ut ex­po­nunt alii, qui non cog­nos­cit lu­men ra­ti­o­nis cœli­tus in­di­tum esse mor­ta­li­bus, ad quod vitæ suæ ra­tio­nes omnes com­po­nat, et quæ prava sunt, fu­gi­at, quæ rec­ta, pro­se­qua­tu­r), vir hu­jus­modi pro­fecto non ha­be­bit quo eva­dat pro­bus ac sa­piens; quin imo multa com­mit­tet ho­mine in­dig­na, dum quæ il­li­cita sunt, vel su­pra vi­res su­as, con­sec­ta­bi­tur, vel iis ma­lis, quæ frus­tra co­na­bi­tur effu­ge­re, suc­cum­bet.

Qu­is­quis ig­no­rat de­co­rum cu­jus­que rei et mo­dum, nec­non ri­tus offi­ci­a­que ci­vi­lia, quæ so­ci­e­ta­tis hu­manæ vin­cula quædam sunt, ac pro­prium cu­jus­que ho­mi­nis de­cus et fir­ma­men­tum, non ha­be­bit is quo eri­ga­tur aut eva­dat vir gra­vis et con­stans, et sibi aliis­que uti­lis; la­be­tur enim as­si­due, fluc­tu­a­bit in­cer­tus, et ip­sius qu­o­que vir­tu­tis, si quam forte adep­tus est, jac­tu­ram ali­quando fa­ci­et.

Lin­gua cor­dis in­dex est; nec raro quid­quid in toto la­tet ho­mi­ne, bre­vis ejus­dem pro­dit ora­tio. Qu­o­circa qu­is­quis non in­tel­li­git ser­mo­nes ho­mi­num, sic ut apte dis­cer­nat quam rec­te, quam per­pe­ram quid di­ca­tur, non ha­be­bit quo per­spec­tos ha­beat ip­sos ho­mi­nes: er­ro­res il­lo­rum sci­li­cet, in­do­lem, con­si­lia, fa­cul­ta­tes.

Porro qu­is­quis hæc tria — Cœli, in­quam, pro­vi­den­ti­am, re­rum mo­dum, ip­sos de­ni­que ho­mi­nes — probe cog­no­ve­rit, ita­que vi­xe­rit, ut huic cog­ni­ti­oni vita mo­ri­bu­s­que res­pon­de­at, is omnino dici po­te­rit par­tes omnes rari sa­pien­tis, et qui longe su­pra vul­gus emi­ne­at, ex­ple­vis­se”. »

Con­fu­ci­us. Con­fu­cius Si­na­rum phi­lo­sophus, sive Scien­tia si­nen­sis la­tine ex­po­sita (Con­fu­ci­us, fi­lo­so­ful chi­ne­zi­lor, sau Ști­ința chi­neză ex­pusă în la­tină), trad. din chi­neză în la­tină de Pros­pero In­torcet­ta, Chris­tian Her­dtri­ch, François de Ro­u­ge­mont și Phi­lippe Co­u­plet. Pa­ris: D. Hor­the­mels, 1687.

« Cine nu cu­noaște po­run­cile Ce­ru­lui și Pro­vi­den­ța, cine nu crede că pros­pe­ri­ta­tea și ne­no­ro­ci­rea, viața și moar­tea etc. atârnă de vo­ința și sfa­tul Ce­ru­lui, și cine nu re­cu­noaște că lu­mina ra­țiu­nii este un dar pe care Ce­rul îl face mu­ri­to­ri­lor și că­ruia tre­buie să-i con­for­măm toate miș­că­rile vie­ții noas­tre, ca fi­ind re­gula ră­u­lui și a bi­ne­lui, a ceea ce tre­buie să fu­gim și a ceea ce tre­buie să îm­bră­ți­șăm; cu si­gu­ranță un ast­fel de om nu va pu­tea nici­o­dată ajunge om vred­nic și în­țe­lept; de­parte de aceas­ta, nu va lipsi să facă multe lu­cruri ne­demne de un om, se va în­drepta spre lu­cruri care sunt ne­per­mise sau peste pu­te­rile sa­le, și va su­cumba re­le­lor pe care în za­dar va în­cerca să le oco­leas­că.

Cel care ig­noră bu­na-cu­vi­ință și fe­lul fi­e­că­rui lu­cru, obi­ce­iu­rile și în­da­to­ri­rile re­ci­proce care sunt ca le­gă­tu­rile so­ci­e­tă­ții ome­nești și po­doaba aparte a fi­e­că­ru­ia; nu se va înălța nici­o­dată la ni­mic și nu va ajunge un om de în­sem­nă­ta­te, grav, sta­tor­nic și fo­lo­si­tor alor săi și al­to­ra; ci va că­dea ne­con­te­nit, va pluti în­tr-o ne­si­gu­ranță ne­cur­ma­tă, și chiar dacă va fi do­bân­dit vreo vir­tu­te, în cele din ur­mă, în­tr-o zi, o va pier­de.

Limba este sem­nul sau in­di­cele ini­mii, și ade­sea un cu­vânt mic scă­pat dez­vă­luie tot ce are un om în min­te; de aceea ori­cine nu pri­cepe vor­bele oa­me­ni­lor, în­cât să nu de­o­se­be­ască pe drept cât de po­tri­vit sau de ne­po­tri­vit va fi spus un lu­cru, nu va fi în stare să cu­noască adân­cul și lă­un­trul oa­me­ni­lor, gre­șe­lile lor, fi­rea lor, gân­du­rile lor, și până unde se în­tinde sau nu se în­tinde pri­ce­pe­rea lor.

Or, ori­cine va cu­noaște bine aceste trei lu­cruri — pro­vi­dența Ce­ru­lui, fe­lul aparte al lu­cru­ri­lor, lă­un­trul oa­me­ni­lor — și se va fi câr­muit ast­fel în­cât viața și mo­ra­vu­rile sale să fi răs­puns aces­tei cu­noaș­te­ri, se va pu­tea spune cu de­plină cer­ti­tu­dine că a îm­pli­nit toate păr­țile unui om rar, în­țe­lept și mult de­a­su­pra obiș­nu­i­tu­lui. »

Con­fu­ci­us. Con­fu­ci­us, ou La Science des prin­ces con­te­nant les prin­ci­pes de la re­li­gion, de la mo­rale par­ti­culi­ère, du go­u­ver­ne­ment po­li­ti­que des an­ciens em­pe­re­urs et ma­gis­trats de la Chine (Con­fu­ci­us, sau Ști­ința prin­ci­pi­lor, cu­prin­zând prin­ci­pi­ile re­li­gi­ei, ale mo­ra­lei par­ti­cu­la­re, ale gu­ver­nă­rii po­li­tice a ve­chi­lor îm­pă­rați și ma­gis­trați ai Chi­nei), ma­nu­scris nr. 2331, trad. in­di­rectă din la­tină de François Ber­ni­er, după aceea a lui Pros­pero In­torcet­ta, Chris­tian Her­dtri­ch, François de Ro­u­ge­mont și Phi­lippe Co­u­plet. Pa­ris, Bi­bli­othèque de l’Ar­se­nal, 1687; re­ed. (pref. de Syl­vie Ta­us­sig, notă si­no­lo­gică de Thi­erry Mey­nar­d), Pa­ris: Le Félin, col. „Les Mar­ches du temp­s”, 2015.

« Dsü di­xit: „Ig­no­rans man­da­tum haud eva­det vir prin­ci­pa­lis.

Ig­no­rans ri­tus haud ad con­sis­ten­dum.

Ig­no­rans verba haud ad nos­cen­dum ho­mi­ne­s”. »

Con­fu­ci­us. Werke des chi­ne­sis­chen We­i­sen Khun­g-Fu-Dsü und se­i­ner Schüler, t. II (Ope­rele în­țe­lep­tu­lui chi­nez Khun­g-Fu-Dsü și ale uce­ni­ci­lor săi, vol. II), trad. din chi­neză în ger­mană și în la­tină de Wil­helm Schott. Ber­lin: C. H. Jo­nas, 1832.

« Phi­lo­sophus ait: „Qui non ag­nos­cit Cæli pro­vi­den­ti­am, non ha­bet unde fiat sa­piens. Qui haud nos­cit ri­tus, non ha­bet unde con­sis­tat. Qui non dis­cer­nit ser­mo­nes, non ha­bet unde cog­nos­cat ho­mi­ne­s”. »

Cur­sus lit­te­ra­turæ si­nicæ ne­o-mis­sio­na­riis ac­com­mo­da­tus, t. II. Stu­dium clas­si­co­rum (Curs de li­te­ra­tură chi­neză adap­tat no­i­lor mi­sio­na­ri, vol. II. Stu­diul cla­si­ci­lor), trad. din chi­neză în la­tină de An­gelo Zot­toli. Shan­ghai: Mis­si­o­nis catho­li­cæ, 1879.

« În­țe­lep­tul zi­ce: «Cel care nu re­cu­noaște și nu de­slu­șește rân­du­iala Ce­ru­lui nu poate fi un om no­bil. Cel care nu cu­noaște obi­ce­iu­rile nu se va men­ți­ne. Cel care nu în­țe­lege sen­sul exact al cu­vin­te­lor nu poate în­țe­lege oa­me­nii». »

Le­slie, Do­nald Da­niel. Confucius, stu­diu ur­mat de Les En­tre­ti­ens de Con­fu­cius (Ana­lec­tele lui Con­fu­cius), trad. in­di­rectă din ebraică de Za­cha­rie Ma­ya­ni, după aceea a lui Do­nald Da­niel Le­slie. Pa­ris: Se­ghers, col. „Phi­lo­sophes de tous les temp­s”, 1962.

Descărcări

Înregistrări sonore
Opere tipărite

Bibliografie

Avatar photo
Yoto Yotov

Din 2010, îmi dedic timpul promovării dialogului între secole și națiuni, convins că spiritul uman este peste tot acasă. Dacă împărtășiți această viziune a unei culturi universale și dacă Notes du mont Royal v-au luminat sau emoționat vreodată, vă rog să luați în considerare o donație pe Liberapay.

Articles : 336

Traductions