Plângerile soției unui războinic : De la Đặng Trần Côn la Hoàng Xuân Nhị

Tra­dus din fran­ceză • ro­mână (ro­u­main)

« Nu, ea a ui­tat to­tul, pen­tru a se gândi doar la ple­ca­rea so­țu­lui ei. Un alt zeu [de­cât cel al răz­bo­i­u­lui] o in­spi­ră, îi dic­tează cu­vinte de ră­ma­s-bun pline de dui­o­șie și îi scaldă ochii în la­cri­mi. Atât de ade­vă­rat este că su­fe­rin­țele ce­lei mai scurte ab­sențe în­trec pu­te­rile în­dră­gos­ti­ți­lor ! »

Ca­tul. Tra­duc­tion com­plète des poé­sies de Ca­tul­le, sui­vie des poé­sies de Gal­lus et de la Ve­il­lée des fêtes de Vé­nus (Tra­du­ce­rea com­pletă a po­e­zi­i­lor lui Ca­tul, ur­mată de po­e­zi­ile lui Gal­lus și de Pri­ve­ghe­rea săr­bă­to­ri­lor lui Ve­nus), trad. din la­tină de François Noël. Pa­ris : Ré­mont, 1806.

Aceste ver­suri ale lui Ca­tul ar fi pu­tut fi scrise tot atât de bine în Vi­et­na­mul ani­lor 1740. În această epocă tul­bu­re, mar­cată de în­cor­po­rări mi­li­ta­re, au fost com­puse Plân­ge­rile so­ției unui răz­bo­i­nic (Chinh phụ ngâm)¹Forme res­pinse :
Plain­tes d’une femme dont le mari est parti pour la gu­erre.
Com­plainte d’une femme de gu­er­rier.
Com­plainte de la femme du gu­er­rier.
Com­plainte de la femme d’un gu­er­rier.
Plain­tes de la femme du gu­er­rier.
Com­plainte de la femme d’un sol­dat.
Plainte d’une femme de sol­dat.
Le Chant de la femme d’un gu­er­rier.
Chant de la femme du gu­er­rier.
Chant de la femme du com­bat­tant.
Ro­mance de la femme du com­bat­tant.
Plain­tes d’une chin­h-phou, femme dont le mari part pour la gu­erre.
Les Plain­tes d’une chin­h-phu.
Scansion d’une femme de gu­erre.
Scansion d’une femme dont le mari est à la gu­erre.
La Com­plainte de l’épo­use du gu­er­rier.
La Com­plainte de l’épo­use du com­bat­tant.
Femme de gu­er­rier (élégie).
Chinh phụ (n­gâm khúc).. În mij­lo­cul bu­bu­i­tu­lui to­be­lor se îna­lță plân­se­tele unei ti­nere vi­et­na­meze, al că­rei soț, ple­cat pe front, în­târ­zie să se în­toarcă și nu se mai în­toar­ce. « Toată tris­te­țea, toată re­vol­ta, […] toată ne­li­niș­tea aș­tep­tă­rii sunt ex­pri­mate aici cu o ra­fi­nare in­com­pa­ra­bilă ». Este o ele­gie in­ti­mis­tă, nu un pam­flet. Și to­tuși, ea ca­pătă un ac­cent atât de ne­pu­tin­cios de dis­pe­rat, o as­pi­ra­ție atât de sin­ceră că­tre dul­ceață și că­tre sim­plele bu­cu­rii ale dra­gos­tei, în­cât tre­zește o aver­siune in­s­tinc­tivă față de răz­boi. Le­genda spu­ne, de alt­fel, că unii sol­dați, au­zin­d-o cân­tată în amur­gul ta­be­re­lor, ajun­geau să dez­er­te­ze. As­cul­ta­ți-o pe so­ția răz­bo­i­ni­cu­lui :

« Mulți sunt cei care plea­că, pu­țini cei care se în­torc :
Pe câm­pu­rile de mă­cel, viața aven­tu­roasă a sol­da­tu­lui
Nu e de­cât prea ase­mă­nă­toare cu­lo­rii frun­ze­lor ! »

Đặng, Trần Côn și Đoàn, Thị Điểm. Plain­tes d’une chin­h-phou, femme dont le mari part pour la gu­er­re, et au­tres poè­mes (Plân­ge­rile unei chin­h-phou, fe­meie al că­rei soț pleacă la răz­boi, și alte po­eme), trad. din vi­et­na­meză de Hoàng Xuân Nhị. Pa­ris : Sto­ck, 1943 ; re­ed. sub ti­tlul Plain­tes de la femme d’un gu­er­rier (Plân­ge­rile so­ției unui răz­bo­i­nic), Pa­ris : Su­des­ta­sie, 1987.

Această tân­gu­ire ne-a fost trans­misă de trei fi­guri de ex­cep­ție, re­u­nite peste se­cole : un poet ori­gi­nal, o tra­du­că­toare de ge­niu și un ne­în­fri­cat mij­lo­ci­tor fran­co­fon.

Đặng Trần Côn : Poetul original

Des­pre Đặng Trần Côn, ana­lele au păs­trat ima­gi­nea unui căr­tu­rar ab­so­lut. În timp ce o stare de ase­diu se abă­tuse asu­pra ca­pi­ta­lei Thăng Long (ac­tu­a­lul Ha­no­i), au­to­rul a să­pat o piv­niță clan­des­tină pen­tru a ve­ghea în se­cret ală­turi de căr­țile sa­le. Cine știe dacă umila lampă a nop­ți­lor sale stu­di­oase nu este cea ne­mu­ri­toare în aceste strofe :

« […] poate că lampa mă în­țe­le­ge…
Sau lampa nu mă în­țe­lege ?
Atunci voi su­feri sin­gură ? »

Đặng, Trần Côn și Đoàn, Thị Điểm. Plain­tes d’une chin­h-phou, femme dont le mari part pour la gu­er­re, et au­tres poè­mes (Plân­ge­rile unei chin­h-phou, fe­meie al că­rei soț pleacă la răz­boi, și alte po­eme), trad. din vi­et­na­meză de Hoàng Xuân Nhị. Pa­ris : Sto­ck, 1943 ; re­ed. sub ti­tlul Plain­tes de la femme d’un gu­er­rier (Plân­ge­rile so­ției unui răz­bo­i­nic), Pa­ris : Su­des­ta­sie, 1987.

Ră­nile unei țări atunci sfâși­ate în­tre se­ni­o­rii din Nord și din Sud au îm­pru­mu­tat po­e­mu­lui său, scris în chi­neza cla­si­că, o jus­tețe te­ri­bi­lă. A fost ci­tit și ad­mi­rat până în Chi­na. Iar câ­ți­va, în­spă­i­mân­tați de ful­ge­ra­rea unui ase­me­nea ta­lent, au ex­cla­mat : « Toată in­te­li­gența lui se ma­ni­festă în acest lung po­em. Au­to­rul va mai trăi cel mult trei ani ». Ne­fastă și ade­vă­rată pro­fe­ție : Đặng Trần Côn s-a stins trei ani mai târ­ziu, îm­pins, se șop­teș­te, la si­nu­ci­de­re.

Đoàn Thị Điểm : Traducătoarea de geniu

Ope­ra, în ciuda va­lo­rii sa­le, poate nu s-ar fi răs­pân­dit nici­o­dată în po­por, dacă nu ar fi fost tra­du­ce­rea ei în limba na­țio­nală de că­tre Đoàn Thị Điểm, su­pra­nu­mită Hồng Hà (« Re­flexe tran­da­fi­rii » sau « Nor tran­da­fi­riu »)²Des­pre Đoàn Thị Điểm nu avem alte in­for­ma­ții de­cât cele fur­ni­zate de du­re­rea so­țu­lui ei, care a plân­s-o în­tr-o oglindă fu­ne­bră :
« Miș­cân­du-și pen­sula pen­tru a des­crie pe­i­sa­je­le,
Ea ex­prima sen­ti­mente foarte pro­funde […]
Ca­pa­bile să-i emo­țio­neze chiar și pe Ne­mu­ri­tori ; […]
Vai ! Ea nu avea o lo­cu­ință sta­bilă ; […]
Că­să­to­rită abia după trei­zeci de ani,
A pă­ră­sit pămân­tul după pa­tru­zeci de ani îm­pli­niți ; […]
A ple­cat fără să-și în­ști­in­țeze bă­trâna mamă ; […]
Nu este oare des­ti­nul stra­niu ?
Ce­rul este oare ne­drept ?… ». Ver­siu­nea sa ho­tă­rât feminină — in­spi­ra­tă, dacă în­drăz­nesc să spun, din furt­u­nile su­fle­tu­lui — s-a ri­di­cat la ran­gul de cre­a­ție, fă­când une­ori chiar să fie ui­tat ori­gi­na­lul lui Đặng Trần Côn, deja atât de ad­mi­ra­bil ! « Asta arată în ce mă­sură po­eta […] po­seda în ace­lași timp toate tai­nele lim­bii chi­neze și ale gra­i­u­lui ei na­tal. » Nici­o­dată mai îna­inte me­trul song thất lục bát (« dublu șap­te, șa­se, opt »), atât de pro­pice no­bi­lei me­lan­co­lii, nu fu­sese fo­lo­sit cu o ase­me­nea artă : « Fi­e­care cu­vânt e o la­cri­mă, fi­e­care vers un sus­pin […] din ini­mă. Și e vorba de o inimă în flă­că­ri, de o inimă în furt­u­nă, […] de o fru­moasă ini­mi­oară de fe­meie ră­nită de moarte de să­ge­ata di­a­bo­lică a iu­bi­rii — și a iu­bi­rii ce­lei mai se­ri­oa­se, iu­bi­rea con­ju­gală »³Ast­fel vor­bește Trần Văn Tùng în re­mar­ca­bila sa cu­le­gere Poé­sies d’Ex­trê­me-O­rient (Po­e­zii din Ex­tre­mul Orient)..

Hoàng Xuân Nhị : Neînfricatul mijlocitor francofon

În sfâr­șit, câ­teva cu­vinte des­pre Hoàng Xuân Nhị. Pre­zent la Pa­ris la pri­mele bu­bu­i­turi ale ce­lui de-al Doi­lea Răz­boi Mondi­al, el a că­u­tat în po­e­zi­ile stră­mo­și­lor săi un me­saj uni­ver­sal de adre­sat unei Eu­rope în flă­cări. Jurnalul său des­crie en­tu­zi­as­mul care l-a fă­cut, în­tr-o zi, să me­argă — sau mai de­grabă să zbo­are — prin ca­pi­ta­lă, de­clamând cu glas tare ca un po­se­dat, ca un ne­bun. Pa­ri­zie­nii se în­torceau cu un aer amu­zat sau în­dui­o­șat : « Săr­ma­nii ! », gân­dea el, « ar fi fost trans­por­tați de bu­cu­rie și ar fi ui­tat tris­te­țea in­fi­nită a răz­bo­i­u­lui, dacă ar fi avut nu­mai o pi­că­tură din ma­rea mea fe­ri­cire ! »

De ce și-a oprit ale­ge­rea asu­pra Plân­ge­ri­lor so­ției unui răz­bo­i­nic ? Pen­tru că ele erau în­scrise « chiar în [sân­gele său] » încă din lea­găn : or­fan de tim­pu­riu, gă­sise în « la­cri­mile in­fi­nit de pre­ți­oase ale aces­tei fe­mei no­bile și atât de demne de mi­lă, această Ma­ri­annă Al­co­fo­rado a Ex­tre­mu­lui Orient » o afec­țiune ma­ter­nă. A o tra­du­ce, a o in­ter­preta în­semna a îm­plini un vis uma­nist, no­tat în Jurnalul său la data de 25 de­cem­brie 1940 : « O sin­teză ori­gi­nală — vie mai ales — a două uma­ni­tă­ți, a două lumi : a Orien­tu­lui și a Oc­ci­den­tu­lui, iată ce am ho­tă­rât să fiu, iată ce mă stră­du­iesc să fiu, iată ce sunt pe cale să de­vin ». Pa­riu mag­ni­fic ți­nut ! Stă măr­tu­rie pri­mi­rea fă­cută tra­du­ce­rii sa­le, pe care Ro­bert Bra­sil­lach⁴Tre­buie să pre­ci­zez că an­ga­ja­men­tele ne­faste ale lui Ro­bert Bra­sil­lach sub Ocu­pa­ție vor con­tra­zice cu vi­o­lență acest ideal uma­nist pe care îl apla­udă aici. a sa­lu­ta­t-o cu aceste cu­vinte elo­gi­oase : « Dom­nul Hoàng Xuân Nhị […] a știut să apro­pie de noi […] țara sa. Omul este unul sin­gur, de la un ca­păt la al­tul al pla­ne­tei și, ci­tind me­di­ta­ți­ile asu­pra fu­gii zi­le­lor sau asu­pra răz­bo­i­u­lui, asu­pra plă­ce­rii de a iu­bi, asu­pra mor­ții, mă gân­deam când la Ca­tul, când la Ho­mer, când la Cor­ne­il­le, la Mal­lar­mé, la Va­léry. E fru­mos să ne amin­tești aceste nu­me, e fru­mos să știi să unești două cul­turi atât de di­fe­rite în apa­rență și, fără a vrea să faci un ames­tec im­pur, să le ajuți să se în­țe­leagă ».

Pentru a merge mai departe

În jurul Plângerilor soției unui războinic

Citate

« 信來人未來
楊花零落委蒼苔
蒼苔蒼苔又蒼苔
一步閒庭百感催 »

Chinh phụ ngâm pe Wi­ki­so­urce ti­ếng Vi­ệt, [on­li­ne], con­sul­tat la 7 mai 2026.

« Tin gửi đi (var. thường lại) người không thấy lại,
Hoa dương tàn đã trải rêu xanh.
Rêu xanh mấy lớp chung quanh,
Dạo sân (var. Sân đi) một bước trăm tình ngẩn ngơ ! »

Chinh phụ ngâm (Đoàn Thị Điểm dịch) pe Wi­ki­so­urce ti­ếng Vi­ệt, [on­li­ne], con­sul­tat la 7 mai 2026.

« Veș­tile plea­că, omul nu se mai în­toarce nici­o­dată !
Flo­rile de sal­cie, de mai multe ori, au aco­pe­rit mu­ș­chiul în­ver­zit.
Mu­ș­chiul, de mai multe ori, s-a hră­nit cu aceste flori că­zute ;
Fi­e­care pas pe les­pezi tre­zește ne­nu­mă­rate mâh­niri ! »

Đặng, Trần Côn și Đoàn, Thị Điểm. Plain­tes d’une chin­h-phou, femme dont le mari part pour la gu­er­re, et au­tres poè­mes (Plân­ge­rile unei chin­h-phou, fe­meie al că­rei soț pleacă la răz­boi, și alte po­eme), trad. din vi­et­na­meză de Hoàng Xuân Nhị. Pa­ris : Sto­ck, 1943 ; re­ed. sub ti­tlul Plain­tes de la femme d’un gu­er­rier (Plân­ge­rile so­ției unui răz­bo­i­nic), Pa­ris : Su­des­ta­sie, 1987.

« Me­sa­jele au so­sit, dar tu nu ai so­sit.
Flo­rile plo­pu­lui se ofi­lesc și cad pe mu­ș­chiul ver­de,
Mu­ș­chiul ver­de, mu­ș­chiul verde și iar mu­ș­chiul verde !
La fi­e­care pas, în cur­tea pus­tie, o sută de gân­duri mă asal­tea­ză. »

Đặng, Trần Côn. « La Com­plainte de l’épo­use du gu­er­rier » (« Tân­gu­i­rea so­ției răz­bo­i­ni­cu­lui »), trad. din chi­neză de Ma­u­rice Du­rand. Bu­l­le­tin de la So­ci­été des étu­des in­do­chi­no­i­ses (Bu­le­ti­nul So­ci­e­tă­ții de stu­dii in­do­chi­neze), Sai­gon : So­ci­été des étu­des in­do­chi­no­i­ses, t. XXVI­II, nr. 2, 1953.

« I-am scris ade­sea ; nu se mai în­toar­ce.
Flo­rile plo­pu­lui tre­mu­ră­tor aco­peră mu­ș­chiul ver­de.
De jur îm­pre­jur, câte stra­turi de mu­șchi verde !
Fi­e­care pas pe care îl fac pe acest co­vor moale
Îmi amin­tește unul câte unul amin­tiri tul­bu­ră­toa­re. »

Đặng, Trần Côn și Đoàn, Thị Điểm. « Chinh phụ (n­gâm khúc) = Femme de gu­er­rier (élégie) » (« Chinh phụ (n­gâm khúc) = So­ția răz­bo­i­ni­cu­lui (e­le­gie) »), trad. din vi­et­na­meză de Tuần Lý (Huỳnh Khắc Dụn­g). Bu­l­le­tin de la So­ci­été des étu­des in­do­chi­no­i­ses (Bu­le­ti­nul So­ci­e­tă­ții de stu­dii in­do­chi­neze), Sai­gon : So­ci­été des étu­des in­do­chi­no­i­ses, t. XXX, nr. 3, 1955 ; re­ed. Sai­gon : Bộ Quốc gia Giáo dục, 1960.

« Vești îmi so­sesc ade­sea, dar omul nu se mai în­toarce nici­o­dată ;
Flo­rile plo­pu­lui, toate ofi­lite (veș­te­ji­te), au aco­pe­rit mu­ș­chiul în­ver­zit.
Mu­ș­chiul aș­terne de jur îm­pre­jur un co­vor des ver­zui.
Fi­e­care pas pe care îl fac tre­zește ne­nu­mă­rate amin­tiri dulci și du­re­roa­se. »

Đặng, Trần Côn și Đoàn, Thị Điểm. Chinh phụ ngâm = Com­plainte de la femme d’un gu­er­rier (Chinh phụ ngâm = Tân­gu­i­rea so­ției unui răz­bo­i­nic), trad. din vi­et­na­meză de Bùi Văn Lăng. Ha­noi : Édi­tions Ale­xan­dre de Rho­des, 1943.

« Veș­tile plea­că, omul nu se mai în­toar­ce.
Flo­rile veș­te­jite ale plo­pu­lui aco­peră mu­ș­chiul.
Mu­ș­chiul își în­tinde de jur îm­pre­jur co­vo­rul ver­zui.
Fi­e­care pas în curte tul­bură mii de sen­ti­mente ne­de­slu­și­te. »

Đặng, Trần Côn și Đoàn, Thị Điểm. Chant de la femme du com­bat­tant (Cân­tul so­ției com­ba­tan­tu­lui), trad. din vi­et­na­meză de Lê Thành Khôi. Pa­ris : Gal­li­mard, 1967.

« Mi-ai scris ade­sea, dar nu te-ai în­tors,
Flo­rile veș­te­jite ale plo­pu­lui au for­mat un co­vor verde de mu­șchi.
Pe acest mu­șchi ver­de, m-am plim­bat în cerc,
Și fi­e­care pas în curte îmi re­în­vie o sută de sen­ti­mente în­du­re­ra­te. »

Đặng, Trần Côn și Đoàn, Thị Điểm. Com­plainte d’une femme de gu­er­rier (Tân­gu­i­rea unei so­ții de răz­bo­i­nic), trad. din vi­et­na­meză de Đông Phong [N­gu­yễn Tấn Hưn­g]. Montre­ui­l-so­us-Bois : J. Ou­ak­ni­ne, 2009.

« Me­sa­jele so­sesc ade­sea, omul nu se mai în­toar­ce.
Flo­rile veș­te­jite ale plo­pu­lui aco­peră mu­ș­chiul ver­de,
Mu­ș­chiul își în­tinde de jur îm­pre­jur stra­turi ver­zui.
Fi­e­care pas în curte tre­zește mii de sen­ti­mente tul­bu­ră­toa­re. »

Đặng, Trần Côn și Đoàn, Thị Điểm. Tâm ca tình nghĩa vợ chồng : Chinh phụ ngâm = Chant de la femme du gu­er­rier (Tâm ca tình nghĩa vợ chồng : Chinh phụ ngâm = Cân­tul so­ției răz­bo­i­ni­cu­lui), trad. din vi­et­na­meză de Đặng Quốc Cơ. Ca­chan : Q. C. Dang, 2012.

« Ade­sea am pri­mit vești,
Dar nu mi-am mai vă­zut so­țul !
În cur­tea noas­tră, flo­rile us­cate ale plo­pu­lui
Au aco­pe­rit co­vo­rul des de mu­șchi ;
La fi­e­care din­tre pa­șii mei vi­să­to­ri,
O mie de gân­duri au ve­nit să mă asal­teze ! »

Đặng, Trần Côn și Đoàn, Thị Điểm. « Plain­tes d’une femme dont le mari est parti pour la gu­erre = Chinh phụ ngâm » (« Plân­ge­rile unei fe­mei al că­rei soț a ple­cat la răz­boi = Chinh phụ ngâm »), trad. din vi­et­na­meză de Lê Văn Chất, Hoàng Xuân Nhị, Hữu Ngọc [N­gu­yễn Hữu Ngọc], Ngu­yễn Khắc Vi­ện, Phạm Huy Thông, Tảo Trang [Vũ Tuân Sán] și Vũ Quý Vỹ, cu co­la­bo­ra­rea lui Franço­ise Cor­rèze. An­tho­lo­gie de la lit­téra­ture vi­et­na­mien­ne. Tome II, 18^e si­ècle, pre­mi­ère mo­i­tié du 19^e si­ècle (An­to­lo­gia li­te­ra­tu­rii vi­et­na­meze. To­mul II, se­co­lul al XVI­II-lea, prima ju­mă­tate a se­co­lu­lui al XI­X-lea). Ha­noi : Édi­tions en lan­gues étran­gères, 1972 ; re­ed. Pa­ris-Montréal : L’Har­mat­tan, 2000.

« Ade­sea am pri­mit vești,
Nici­o­dată nu mi-am mai vă­zut so­țul !
În cur­te, flo­rile us­cate ale plo­pu­lui
Au aco­pe­rit co­vo­rul des de mu­șchi.
La fi­e­care din­tre pa­șii mei vi­să­to­ri,
O mie de gân­duri au ve­nit să mă asal­teze ! »

Đặng, Trần Côn și Đoàn, Thị Điểm. « Com­plainte de la femme d’un gu­er­rier » (« Tân­gu­i­rea so­ției unui răz­bo­i­nic »), trad. din vi­et­na­meză de Lê Văn Chất. An­tho­lo­gie de la poé­sie vi­et­na­mienne (An­to­lo­gia po­e­ziei vi­et­na­meze). Pa­ris : Les Édi­te­urs français réu­nis, 1969.

« (S­cri­so­rile me­le) v-au par­ve­nit ade­sea, dar nu vă ve­dem în­torcân­du-vă.
Flori de plop, veș­te­ji­te, sunt deja răs­pân­dite pe mu­ș­chiul ver­de.
(Pe) mu­ș­chiul verde ca­re, în mai multe stra­tu­ri, (creș­te) de jur îm­pre­jur,
La fi­e­care pas pe care îl fac, o mul­țime de sen­ti­mente triste (îmi ase­di­ază ini­ma). »

Đặng, Trần Côn și Đoàn, Thị Điểm. « Une élégie an­na­mite : Chinh phụ ngâm = Le Chant de la femme d’un gu­er­rier » (« O ele­gie ana­mită : Chinh phụ ngâm = Cân­tul so­ției unui răz­bo­i­nic »), trad. din vi­et­na­meză de Dương Quảng Hàm. Bu­l­le­tin général de l’In­struc­tion pu­bli­que de l’In­do­chine (Bu­le­ti­nul ge­ne­ral al In­struc­țiu­nii pu­blice din In­do­china), Ha­noi, de­cem­brie 1940 și no­iem­brie 1942.

Descărcări

Opere tipărite

• Tra­du­ce­rea Plân­ge­ri­lor so­ției unui răz­bo­i­nic de Đặng Quốc Cơ (ed. elec­tro­ni­că). (Yoto Yo­to­v).
• Tra­du­ce­rea par­ți­ală a Plân­ge­ri­lor so­ției unui răz­bo­i­nic de Dương Quảng Hàm (1940-1942), par­tea 1. (Bi­bli­othèque na­tio­nale de France (BnF)).
• Tra­du­ce­rea par­ți­ală a Plân­ge­ri­lor so­ției unui răz­bo­i­nic de Dương Quảng Hàm (1940-1942), par­tea a 2-a. (Bi­bli­othèque na­tio­nale de France (BnF)).
• Edi­ția și tra­du­ce­rea Plân­ge­ri­lor so­ției unui răz­bo­i­nic de Bùi Văn Lăng (1943). (Bi­bli­o­teca Na­țio­nală a Vi­et­na­mu­lui).
• Edi­ția și tra­du­ce­rea Plân­ge­ri­lor so­ției unui răz­bo­i­nic de Bùi Văn Lăng (1943), co­pie. (Vi­et­na­mi­ca).
• Edi­ția și tra­du­ce­rea Plân­ge­ri­lor so­ției unui răz­bo­i­nic de Ma­u­rice Du­rand (1953). (Vi­et­na­mi­ca).
• Edi­ția și tra­du­ce­rea Plân­ge­ri­lor so­ției unui răz­bo­i­nic de Tuần Lý (Huỳnh Khắc Dụng) (1955). (Vi­et­na­mi­ca).
• Edi­ția și tra­du­ce­rea Plân­ge­ri­lor so­ției unui răz­bo­i­nic de Tuần Lý (Huỳnh Khắc Dụng) (ed. elec­tro­ni­că). (Giao Cảm).
• Edi­ția par­ți­ală a Plân­ge­ri­lor so­ției unui răz­bo­i­nic de Ge­or­ges Cor­dier (1932). (Bi­bli­o­teca Na­țio­nală a Vi­et­na­mu­lui).
• Edi­ția par­ți­ală a Plân­ge­ri­lor so­ției unui răz­bo­i­nic de Ge­or­ges Cor­dier (1932), co­pie. (Vi­et­na­mi­ca).

Bibliografie

• Ano­nim. « La Femme an­na­mite à tra­vers la lit­téra­ture d’An­nam : es­sai lit­téraire » (« Fe­meia ana­mită prin li­te­ra­tura din An­nam : eseu li­te­rar ») [fo­i­le­ton]. La Pa­trie an­na­mite (Pa­tria ana­mită), Ha­noi, de la 4 au­gust la 13 oc­tom­brie 1941. (Bi­bli­othèque na­tio­nale de France (BnF)).
• Ba­ru­ch, Jac­qu­es. Es­sai sur la lit­téra­ture du Vi­êt-nam (Eseu des­pre li­te­ra­tura Vi­et­na­mu­lui). Bru­xel­les : Édi­tions Than­h-Long, col. « Étu­des orien­ta­les », 1963.
• Bra­sil­la­ch, Ro­bert. « Sa­ges­ses de l’O­rient. Lanza del Vasto : Pèle­ri­nage aux so­ur­ces (De­noël) • Hoang Xuan Nhi : Plain­tes d’une chin­h-phou (S­to­ck) » (« În­țe­lep­ciuni ale Orien­tu­lui. Lanza del Vasto : Pe­le­ri­naj la iz­voare (De­noël) • Hoang Xuan Nhi : Plân­ge­rile unei chin­h-phou (S­to­ck) »). Le Pe­tit Pa­ri­sien (Mi­cul Pa­ri­zian), Pa­ris, 29 de­cem­brie 1943. (Bi­bli­othèque na­tio­nale de France (BnF)).
• Du­rand, Ma­u­rice și Ngu­yễn, Trần Huân. In­tro­duc­tion à la lit­téra­ture vi­et­na­mienne (In­tro­du­cere în li­te­ra­tura vi­et­na­meză). Pa­ris : G.-P. Mai­son­ne­uve et La­ro­se, col. « Une­sco d’i­ni­ti­a­tions aux lit­téra­tu­res orien­ta­les », 1969.
• Hoàng, Xuân Nhị. Thuy-Kiêou : voix no­u­velle sur un thème éter­nel de so­uffran­ce, suivi de Frag­ments du jo­ur­nal de l’a­u­teur (Thuy-Kiêou : glas nou pe o temă eternă a su­fe­rin­ței, ur­mat de Frag­mente din jur­na­lul au­to­ru­lui). Pa­ris : Mer­cure de Fran­ce, 1942.
• Hữu, Ngọc și Cor­rèze, Franço­i­se. Fle­urs de pam­ple­mo­us­sier : fem­mes et poé­sie au Vi­et­nam (Flori de po­melo : fe­mei și po­e­zie în Vi­et­nam). Pa­ris : L’Har­mat­tan, 1984.
• Lê, Thành Khôi. His­to­ire et an­tho­lo­gie de la lit­téra­ture vi­êt­na­mienne des ori­gi­nes à nos jo­urs (Is­to­rie și an­to­lo­gie a li­te­ra­tu­rii vi­et­na­meze de la ori­gini până în zi­lele noas­tre). Pa­ris : Les In­des sa­van­tes, 2008.
• Trần, Cửu Chấn. Les Gran­des Poétes­ses du Vi­êt-nam : étu­des lit­térai­res (Ma­rile po­ete ale Vi­et­na­mu­lui : stu­dii li­te­rare). Sai­gon : Im­pri­me­rie de l’U­nion Ngu­yễn-Vă­n-Của, 1950. (Bi­bli­o­teca Na­țio­nală a Vi­et­na­mu­lui).
• Trần, Văn Tùng. Poé­sies d’Ex­trê­me-O­rient (Po­e­zii din Ex­tre­mul Orient). Pa­ris : B. Gras­set, 1945.