Cel care se căuta pe sine însuși: măreția și singurătatea lui Heraclit

Tra­dus din fran­ceză

He­ra­clit din Efes ne par­vi­ne, din adân­cul ve­a­cu­ri­lor, prin frag­men­tele unui sul de­pus, în se­co­lul al V-lea î.Hr., în tem­plul Ar­te­mi­sei. Se dez­bate încă pen­tru a ști dacă acest sul era un tra­tat con­ti­nuu, sau dacă el con­sta din gân­duri izo­la­te, pre­cum cele pe care ha­zar­dul ci­ta­te­lor ni le-a păs­trat. He­ra­clit se ex­prima aco­lo, în orice caz, în­tr-un stil si­bi­lin, concis, me­nit să ui­me­as­că; lua de­o­po­trivă to­nul unui pro­fet și lim­ba­jul unui fi­lo­sof. De ai­ci, acest epi­tet de Obs­cur sau Te­ne­brosu (Σκοτεινός) atât de des ală­tu­rat nu­me­lui său, dar care nu mi se pare mai pu­țin exa­ge­rat: « De­si­gur, [lec­tura sa] este de un abord as­pru și di­fi­cil. Noap­tea este în­tu­ne­ca­tă, te­ne­brele sunt de­se. Dar dacă un ini­țiat te ghi­de­a­ză, vei ve­dea lim­pede în această carte mai mult de­cât în plină lu­mină a soa­re­lui » (An­to­lo­gie grea­că, după ma­nu­scri­sul pa­la­tin). Stră­lu­ci­rile care ne-au ră­mas din doc­trina sa sunt pre­cum ful­ge­rele unei furt­uni care s-ar fi re­tras în mod mis­te­ri­os, sfâ­și­ind noap­tea pre­so­cra­tică cu un foc ce nu se poate com­para cu nici­u­nul al­tul. He­gel, re­tră­gând țâș­ni­rea « lu­mi­nii gân­di­rii », re­cu­noaște în He­ra­clit fi­gura cea mai stră­lu­ci­tor cen­tra­lă. Hei­degger în­tă­reș­te: « He­ra­clit este su­pra­nu­mit “Obs­cu­rul”. Or, el este Lu­mi­no­sul. Căci el spune ceea ce lu­mi­ne­a­ză, în­cer­când să in­vite lu­mina să pă­trundă în lim­ba­jul gân­di­rii »1Hei­degger, Mar­tin, Es­sais et Con­féren­ces (Ese­uri și Con­fe­rințe), trad. de l’al­le­mand par An­dré Préau, préf. de Jean Beau­fret, Pa­ris : Gal­li­mard, coll. « Les Es­sais » (« Ese­u­rile »), 1958..

Regalitatea refuzului

La această apa­rentă obs­cu­ri­tate se adă­uga la He­ra­clit un fond de or­go­liu și dis­preț față de se­me­nii săi. Căci atunci când un fi­lo­sof este mân­dru, nu este nici­o­dată pe ju­mă­ta­te. Prinț moș­te­ni­tor, el aban­dona fără gre­u­tate dem­ni­ta­tea re­gală fra­te­lui său, apoi re­fuza să le­gi­fe­reze pen­tru o ce­tate pe care o ju­deca ire­me­di­a­bil « sub stă­pâ­ni­rea unei con­sti­tu­ții rele » (πονηρᾷ πολιτείᾳ). Ia­tă-l re­tras în sanc­tu­a­rul Ar­te­mi­sei, ju­cân­du-se cu as­tra­gale îm­pre­ună cu co­pi­ii. Se în­ghe­su­iau cu­ri­o­șii în ju­rul lui? Le arun­ca:

« De ce vă mi­ra­ți, ti­că­lo­și­lor? Oare nu este mai bine să fac aceasta de­cât să duc cu voi viața ce­tă­ții? » (Τί, ὦ κάκιστοι, θαυμάζετε ; Ἢ οὐ κρεῖττον τοῦτο ποιεῖν ἢ μεθ’ ὑμῶν πολιτεύεσθαι ;)

Di­o­gène La­ër­ce, Li­vre IX (Car­tea a IX-a), trad. du grec par Jac­ques Brun­schwig, dans Vies et Doc­tri­nes des phi­lo­sophes il­lus­tres (Vieți și Doc­trine ale fi­lo­so­fi­lor iluș­tri), trad. sous la dir. de Ma­ri­e-O­dile Go­u­le­t-Ca­zé, Pa­ris : Li­brai­rie générale françai­se, coll. « La Po­chothèque », 1999.

Acest în­țe­lept nu avea ne­voie de ni­me­ni, dis­pre­țu­ind până și so­ci­e­ta­tea sa­van­ți­lor. Cu toate aces­tea, nu era un om in­sen­si­bil; și când se mâh­nea de ne­no­ro­ci­rile care țe­seau exis­tența uma­nă, la­cri­mile îi ur­cau în ochi. « M-am că­u­tat pe mine în­sumi » (Ἐδιζησάμην ἐμεωυτόν), măr­tu­ri­sește el, ca și cum ar fi fost sin­gu­rul care re­a­liza cu ade­vă­rat pre­cep­tul del­fic « Cu­noaș­te-te pe tine în­suți ». Niet­zs­che va simți te­roa­rea sa­cră a aces­tei au­tar­hii: « nu se poate ghici », va spune fi­lo­so­ful vo­in­ței de pu­te­re, « ce a fost sen­ti­men­tul de sin­gu­ră­tate ca­re-l pă­trun­dea pe er­mi­tul efe­sian al tem­plu­lui Ar­te­mi­sei dacă nu te re­gă­sești tu în­suți îm­pie­trit de groază pe mun­tele cel mai pus­tiu și cel mai săl­ba­tic »2Niet­zs­che, Frie­dri­ch, La Phi­lo­sophie à l’épo­que tra­gi­que des Grecs (Fi­lo­so­fia în epoca tra­gică a gre­ci­lor), trad. de l’al­le­mand par Mi­chel Haar et Marc de La­u­nay, dans Œuvres (Opere). I, trad. sous la dir. de Marc de La­u­nay, Pa­ris : Gal­li­mard, coll. « Bi­bli­othèque de la Pléiade », 2000..

Vertijul scurgerii universale

În timp ce la ce­lă­lalt ca­păt al lu­mii gre­cești, școala din Elea în­ghe­țase fi­ința în­tr-o imo­bi­li­tate de ghea­ță, He­ra­clit con­cepe uni­ta­tea ca un flu­viu în per­pe­tuă miș­ca­re, care rămâne ace­lași, deși me­reu di­fe­rit, va­lu­rile noi îm­pin­gând fără ră­gaz pe cele vechi îna­in­tea lor3Prin această ima­gi­ne, He­ra­clit nu spune doar că exis­tența este sor­tită vi­ci­si­tu­di­ni­lor și de­cli­nu­ri­lor, ci că niciun lu­cru nu este aceasta sau ace­ea: el devine. Lu­mea sea­mănă cu cyceonul (κυκεών), acel ames­tec de vin, brânză rasă și fă­ină de orz, a că­rui con­sis­tență densă nu-și da­to­re­ază uni­ta­tea de­cât agi­tă­rii. Când aceasta în­ce­tea­ză, ele­men­tele se di­so­ci­a­ză, gre­u­ta­tea re­ca­de, și această bă­u­tură ri­tu­ală nu mai es­te. Miș­ca­rea se do­ve­dește ast­fel con­sti­tu­tivă a uni­rii con­tra­ri­i­lor: « Chiar și cyceonul se des­com­pune dacă nu-l ames­teci » (Καὶ ὁ κυκεὼν διίσταται μὴ κινούμενος).. Con­tra ilu­ziei co­mune a per­sis­ten­ței, ni­mic nu este sta­bil: « To­tul curge » (Πάντα ῥεῖ), « To­tul este devenire » (He­ge­l), « Toate lu­cru­rile […] se cla­tină ne­în­ce­tat […]. Nu pic­tez fi­in­ța. Pic­tez tre­ce­rea » (Montaig­ne).

Scur­ge­rea tu­tu­ror lu­cru­ri­lor are drept con­se­cință fap­tul că to­tul se con­ver­tește în con­tra­riul său. Dacă fi­ința nu există de­cât în schim­ba­re, ea este în mod fa­tal un me­diu în­tre doi ter­meni opuși; în fi­e­care cli­pă, ne aflăm în pre­zența aces­tei li­mite de ne­prins unde se ating două ca­li­tăți con­tra­re. O lege te­ri­bilă care se aplică fi­in­ței umane în­seși, a că­rei fi­e­care vâr­stă este moar­tea ce­lei pre­ce­den­te:

« Oare su­ga­rul n-a dis­pă­rut în co­pil, și co­pi­lul în bă­i­at, efe­bul în ado­les­cent, ado­les­cen­tul în tâ­năr, apoi […] omul ma­tur în bă­trân […]? Poate […] na­tura ne în­vață în tă­cere să nu ne te­mem de moar­tea de­fi­ni­ti­vă? »

Phi­lon d’A­le­xan­drie, De Io­sepho (Des­pre Io­sif), trad. du grec par Jean La­por­te, Pa­ris : Édi­tions du Cerf, coll. « Les Œu­vres de Phi­lon d’A­le­xan­drie » (« Ope­rele lui Fi­lon din Ale­xan­dria »), 1964.

Estetica jocului cosmic

În că­u­ta­rea unei afir­mări tra­gice a vie­ții, Niet­zs­che va face din er­mi­tul din Efes cel mai apro­piat stră­moș al său. « Lu­mea, în eterna sa ne­voie de ade­văr, are […] eternă ne­voie de He­ra­clit », va de­clara el. Și în altă par­te:

« […] frec­ven­ta­rea lui He­ra­clit mă pune mai în lar­gul meu și mă re­con­for­tează mai mult de­cât ori­care al­ta. Con­sim­ți­rea la im­per­ma­nență și la anihilare; “da­”-ul spus con­tra­dic­ției și răz­bo­i­u­lui; devenirea, im­pli­când re­fu­zul no­țiu­nii în­seși de “ființă” — în aceas­ta, tre­buie să re­cu­nosc […] gân­di­rea cea mai apro­pi­ată de a mea care a fost vreo­dată con­ce­pu­tă. »

Niet­zs­che, Frie­dri­ch, L’Antéchrist (Antichristul), suivi de Ecce homo, trad. de l’al­le­mand par Je­an-Cla­ude Hé­me­ry, Pa­ris : Gal­li­mard, coll. « Fo­lio », 1974.

Ceea ce fi­lo­so­ful ger­man va găsi acolo mai ales, este an­ti­do­tul la pe­si­mis­mul scho­pen­hau­e­ri­an. De­parte de a se pleca sub ju­gul pre­tin­se­lor gre­șe­li, ne­drep­tă­ți, con­tra­dic­ții, su­fe­rin­țe, re­a­li­ta­tea se eli­be­re­ază de orice mo­ra­lă: ea este « un co­pil care se joa­că, care îm­pinge pi­o­nii: re­ga­li­tate a unui co­pil » (παῖς […] παίζων, πεσσεύων· παιδὸς ἡ βασιληίη). Dacă He­ra­clit se ames­teca în jo­cul co­pi­i­lor zgo­mo­toși din sanc­tu­a­rul Ar­te­mi­sei, aceasta era pen­tru că me­dita deja acolo « jo­cul ma­re­lui co­pi­l-lume », adică Dum­ne­zeu. Vo­ința de pu­tere se schi­țe­ază aici în spi­ri­tul lui Niet­zs­che: o forță ar­tistă care con­stru­iește și dis­tru­ge, cu su­blima ino­cență a unui co­pil care pune ici și colo câ­teva pie­tri­ce­le, sau ri­dică mo­vile de ni­sip pen­tru a le răs­turna din nou, din­colo de bine și de rău. În pa­șii Obs­cu­ru­lui Niet­zs­che « se pre­gă­tește să de­vină Antichristul, adică cel care res­pinge sem­ni­fi­ca­ția mo­rală a lu­mii ».


Pentru a merge mai departe

În jurul lui Héraclite : la lumière de l’Obscur (Heraclit: lumina Obscurului)

Citate

« Ἀκοῦσαι οὐκ ἐπιστάμενοι οὐδ᾽ εἰπεῖν. • Ψυχῆς πείρατα ἰὼν οὐκ ἂν ἐξεύροιο πᾶσαν ἐπιπορευόμενος ὁδόν· οὕτω βαθὺν λόγον ἔχει. • Ποταμοῖς τοῖς αὐτοῖς ἐμβαίνομέν τε καὶ οὐκ ἐμβαίνομεν, εἶμέν τε καὶ οὐκ εἶμεν. »

Αποσπάσματα (Ηράκλειτος) sur Wi­ki­so­urce ελληνικά, [en lig­ne], con­sulté le 22 fé­vrier 2026.

« Ne­fi­ind ver­sați în as­cul­ta­re, ei nu știu nici să vor­be­as­că. • N-ai găsi li­mi­tele su­fle­tu­lui, chiar par­cur­gând toate dru­mu­ri­le, atât de pro­fund este lo­go­s-ul său. • In­trăm și nu in­trăm în ace­leași flu­vii; sun­tem și nu sun­tem. »

Héra­clite d’Éphè­se, Héra­clite : la lu­mi­ère de l’Obs­cur (He­ra­clit: lu­mina Obs­cu­ru­lui), trad. du grec par Jean Bo­u­chart d’Or­val, préf. de Con­stan­tin Fo­ti­nas. Montréal : Édi­tions du Ro­seau, 1997 ; rééd., Gor­des : Les Édi­tions du Re­lié, coll. « Po­che », 2007.

« Nești­ind să as­cul­te, ei nu știu nici să vor­be­as­că. • N-ai găsi li­mi­tele su­fle­tu­lui, chiar par­cur­gând toate dru­mu­ri­le, atât de pro­fund este dis­cur­sul (λόγον) pe ca­re-l ți­ne. • In­trăm și nu in­trăm în ace­leași flu­vii; (a­co­lo) sun­tem și nu sun­tem. »

Héra­clite d’Éphè­se, Fragments (Fragmente), trad. du grec par Mar­cel Con­che, Pa­ris : Pres­ses uni­ver­si­tai­res de Fran­ce, coll. « Épi­méthée », 1986 ; rééd. sous le ti­tre Frag­ments re­com­po­sés : pré­sen­tés dans un or­dre ra­tion­nel (Frag­mente re­com­pu­se: pre­zen­tate în­tr-o or­dine ra­țio­nală), Pa­ris : PUF, 2017.

« Ei nu știu nici să as­cul­te, nici să vor­be­as­că. • Chiar dacă ai par­curge toate dru­mu­ri­le, n-ai găsi nici­o­dată li­mi­tele su­fle­tu­lui, atât de pro­fundă este cu­noaș­te­rea pe care o po­se­dă. • Co­bo­râm în ace­leași flu­vii și nu co­bo­râm; acolo sun­tem și nu sun­tem. »

Héra­clite d’Éphè­se, Frag­ments : ci­ta­tions et té­mo­ig­na­ges (Frag­men­te: ci­tate și măr­tu­rii), trad. du grec par Je­an-François Pra­deau, Pa­ris : Flam­ma­rion, coll. « GF », 2002.

« Ei nu știu nici să as­cul­te, nici mă­car să vor­be­as­că. • Li­mi­tele su­fle­tu­lui, nu le-ai pu­tea găsi ur­mân­du-ți dru­mul
Ori­cât de lungă ar fi toată ca­lea
Atât de pro­fund este lo­go­s-ul pe ca­re-l cu­prin­de. • În ace­leași flu­vii
In­trăm și nu in­trăm
Sun­tem și nu sun­tem. »

Du­mont, Je­an-Paul (éd.), Les Pré­so­cra­ti­ques (Presocraticii), trad. du grec par Je­an-Paul Du­mont, avec la col­lab. de Da­niel De­lat­tre et de Je­an-Lo­uis Po­iri­er, Pa­ris : Gal­li­mard, coll. « Bi­bli­othèque de la Pléiade », 1988.

« In­ca­pa­bili de a as­cul­ta, nici (de a) vor­bi. • Iar li­mi­tele su­fle­tu­lui, acolo unde mer­gi, nici­de­cum nu le vei des­co­pe­ri, chiar dacă par­curgi toate dru­mu­ri­le, atât de pro­fund este lo­go­s-ul său. • În ace­leași flu­vii in­trăm și nu in­trăm, sun­tem și nu sun­tem »

Héra­clite d’Éphè­se, Héra­clite d’Éphè­se, les ves­ti­ges (He­ra­clit din Efes, ves­ti­gi­ile). III­.3.B/i, Les Frag­ments du li­vre d’Héra­clite (Frag­men­tele căr­ții lui He­ra­clit), trad. du grec par Serge Mo­u­ra­viev [Ser­gueï Niki­titch Mo­u­ra­vi­e­v], Sankt Au­gus­tin : Aca­de­mia Ver­lag, coll. « He­ra­cli­tea », 2006.

« Acești oa­meni care nu știu nici să as­cul­te, nici să vor­be­as­că. • Li­mi­tele su­fle­tu­lui, nu le-ai pu­tea atin­ge, chiar par­cur­gând tot dru­mul, atât de pro­fund este lo­go­s-ul pe care îl are. • În ace­leași flu­vii, in­trăm și nu in­trăm, sun­tem și nu sun­tem. »

Héra­clite d’Éphè­se, Les Frag­ments d’Héra­clite (Frag­men­tele lui He­ra­clit), trad. du grec par Ro­ger Mu­ni­er, To­u­lo­use : Fata Mor­ga­na, coll. « Les Im­mé­mo­ri­aux » (« Ime­mo­ria­lii »), 1991.

« Oa­meni care aud și vor­besc fără să știe. • Fron­ti­e­rele su­fle­tu­lui, nu le-ai pu­tea atinge ori­cât de de­parte te-ar duce pa­șii pe toate dru­mu­ri­le: atât de pro­fund este cuvântul ca­re-l lo­cu­ieș­te. • In­trăm și nu in­trăm în ace­leași flu­vii, sun­tem și nu sun­tem. »

Bat­tis­ti­ni, Yves (éd.), Trois Con­tem­po­rains : Héra­cli­te, Par­mé­ni­de, Em­pédo­cle (Trei con­tem­po­ra­ni: He­ra­clit, Par­me­ni­de, Em­pe­do­cle), trad. du grec par Yves Bat­tis­ti­ni, Pa­ris : Gal­li­mard, coll. « Les Es­sais » (« Ese­u­rile »), 1955 ; rééd. augm. sous le ti­tre Trois Pré­so­cra­ti­ques (Trei pre­so­cra­tici), Pa­ris : Gal­li­mard, coll. « Idées » (« Idei »), 1968.

« Ei nu știu nici să as­cul­te, nici să vor­be­as­că. • [la­cu­nă] • Co­bo­râm și nu co­bo­râm în ace­lași flu­viu, sun­tem și nu sun­tem. »

Tan­ne­ry, Pa­ul, Pour l’his­to­ire de la science hel­lène : de Tha­lès à Em­pédo­cle (Pen­tru is­to­ria ști­in­ței ele­ne: de la Tha­les la Em­pe­do­cle), Pa­ris : F. Al­can, 1887 ; rééd. (préf. de Fe­de­rigo En­ri­qu­es), Pa­ris : Gauthi­e­r-Vil­lars, 1930.

« Acești oa­meni care nu știu nici să as­cul­te, nici să vor­be­as­că. • Nu se pot găsi li­mi­tele su­fle­tu­lui, ori­care ar fi dru­mul pe ca­re-l iei, atât de pro­fund sunt ele în­fip­te. • Co­bo­râm și nu co­bo­râm în ace­lași flu­viu; sun­tem și nu sun­tem. »

Vo­il­qu­in, Jean (éd.), Les Pen­se­urs grecs avant So­crate : de Tha­lès de Mi­let à Pro­di­cos (Gân­di­to­rii greci di­na­in­tea lui So­cra­te: de la Tha­les din Mi­let la Pro­di­cos), trad. du grec par Jean Vo­il­qu­in, Pa­ris : Li­brai­rie Gar­nier Frères, coll. « Clas­si­ques Gar­nier », 1941 ; rééd., Pa­ris : Gar­ni­e­r-Flam­ma­rion, coll. « GF », 1964.

« Ne­fi­ind ca­pa­bili de a as­cul­ta, nici de a vor­bi. • Li­mite ale “p­suk­hè”-u­lui în cur­sul că­lă­to­riei sa­le, n-ar des­co­pe­ri, cel care ar lua toate dru­mu­ri­le: ea are un lo­gos atât de pro­fund. • În ace­leași flu­vii, in­trăm și nu in­trăm, sun­tem și nu sun­tem. »

Héra­clite d’Éphè­se, Fragments (Fragmente), trad. du grec par Frédéric Ro­us­sil­le, avec la col­lab. d’Éli­ane Ga­il­lard et François Bar­bo­ux, Pa­ris : Édi­tions Fin­dak­ly, 1984.

« Bu­cu­ria este ai­ci, dar unii nu știu nici s-o va­dă, nici s-o au­dă. • Nu vei găsi nici­o­dată li­mi­tele su­flu­lui vi­tal (“p­sy­ché”), chiar par­cur­gând toate dru­mu­ri­le, căci be­a­ti­tu­di­nea bu­cu­riei sale este in­fi­ni­tă. • In­trăm și nu in­trăm în ace­leași flu­vii, sun­tem și nu sun­tem. »

Héra­clite d’Éphè­se, Les Frag­ments d’Héra­clite (Frag­men­tele lui He­ra­clit), trad. du grec par Guy Mas­sat, [Su­cy-en-Brie] : An­for­tas, 2018.

« Nești­ind să as­cul­te, ei nu știu nici să vor­be­as­că. • [la­cu­nă] • În ace­leași flu­vii, in­trăm și nu in­trăm; sun­tem și nu sun­tem. »

Pla­ze­net, La­u­rence (éd.), An­tho­lo­gie de la lit­téra­ture grec­que : de Troie à By­zance (An­to­lo­gie a li­te­ra­tu­rii gre­cești: de la Troia la Bi­zanț), trad. du grec par Em­ma­nu­èle Blanc, [Pa­ris] : Gal­li­mard, coll. « Fo­lio Clas­si­que », 2020.

« Nești­ind nici să as­cul­te, nici să vor­be­as­că. • Mar­gi­nile su­fle­tu­lui, în mer­sul tău, nu le vei des­co­pe­ri, chiar dacă par­curgi orice drum; el con­ține un lo­gos atât de pro­fund. • In­trăm și nu in­trăm în ace­leași flu­vii, sun­tem și nu sun­tem. »

Axe­los, Kos­tas, Héra­clite et la Phi­lo­sophie : la pre­mi­ère sai­sie de l’être en de­ve­nir de la to­ta­lité (He­ra­clit și Fi­lo­so­fia: prima cap­tare a fi­in­ței în de­ve­ni­rea to­ta­li­tă­ții), Pa­ris : Les Édi­tions de Mi­nu­it, coll. « Ar­gu­ments », 1962.

« Ei nu știu nici să au­dă, nici să vor­be­as­că. • N-ai găsi li­mită a su­fle­tu­lui, chiar că­lă­to­rind pe toate dru­mu­ri­le, atât de pro­fund este lo­go­s-ul pe ca­re-l are. • In­trăm și nu in­trăm în ace­leași flu­vii. Sun­tem și nu sun­tem. »

Ram­no­ux, Clé­men­ce, Héra­clite ou l’homme en­tre les cho­ses et les mots (He­ra­clit sau omul în­tre lu­cruri și cu­vinte), préf. de Ma­u­rice Blan­chot, Pa­ris : Les Bel­les Let­tres, coll. « Col­lec­tion d’étu­des an­cien­nes » (« Co­lec­ția de stu­dii an­tice »), 1959.

« Fi­indcă nu știu să as­cul­te, nu știu nici să vor­be­as­că. • Li­mi­tele su­flă­rii, nu le-ar des­co­peri pe dru­mul său, omul care le-ar lua pe toa­te. Atât de pro­fundă este ra­țiu­nea pe care o de­ți­ne. • În ace­leași flu­vii, in­trăm și nu in­trăm, sun­tem și nu sun­tem. »

Héra­clite d’Éphè­se, Héra­clite ou la sé­pa­ra­tion (He­ra­clit sau se­pa­ra­rea), trad. du grec par Jean Bol­lack et He­inz Wis­mann. Pa­ris : Les Édi­tions de Mi­nu­it, coll. « Le Sens com­mun » (« Sim­țul co­mun »), 1972.

« In­ca­pa­bili sunt ei de a as­culta la fel ca și de a vor­bi. • Punc­tul ex­trem al su­fle­tu­lui, nu l-ai pu­tea atinge mer­gând, chiar dacă ai merge până la ca­pă­tul dru­mu­lui. Căci ca­uza ori­gi­nară se în­tinde pro­fund în el. • În ace­leași flu­vii in­trăm și nu in­trăm. Pre­cum exis­tăm și nu exis­tăm. »

Héra­clite d’Éphè­se, Les Frag­ments (Fragmentele), trad. du grec par Si­monne Jac­qu­e­mard, suivi de Héra­clite d’Éphèse ou le flam­bo­ie­ment de l’Obs­cur (He­ra­clit din Efes sau stră­lu­ci­rea Obs­cu­ru­lui) par la mê­me, Pa­ris : Ar­fuyen, coll. « Om­bre » (« Um­bră »), 2003.

« Nești­ind nici să as­cul­te, nici mă­car să vor­be­as­că. • N-ai pu­tea des­co­peri li­mi­tele su­fle­tu­lui,
Chiar dacă ai brăzda toate dru­mu­ri­le,
Atât de pro­fund este lo­go­s-ul pe ca­re-l as­cun­de. • În ace­leași flu­vii in­trăm și nu in­trăm,
Sun­tem și nu sun­tem. »

Héra­clite d’Éphè­se, Éclats d’ho­ri­zon : 150 frag­ments d’Héra­clite d’Éphèse (Scli­piri de ori­zont: 150 de frag­mente ale lui He­ra­clit din Efes), trad. du grec par Linda Ra­soa­ma­na­na, préf. d’Y­ves Bat­tis­ti­ni, Nan­tes : Éd. Amal­thée, 2007.

« Nești­ind să as­culte
Ei nu știu nici să vor­be­as­că. • Ter­me­nii su­fle­tu­lui
Nu i-ar des­co­peri
Cel care ar par­curge toate dru­mu­rile
Atât de pro­fund este lo­go­s-ul pe care îl adu­nă. • În ace­leași flu­vii
In­trăm și nu in­trăm
Sun­tem și nu sun­tem. »

Ori­et, Blai­se, Héra­clite ou la phi­lo­sophie (He­ra­clit sau fi­lo­so­fia), Pa­ris : L’Har­mat­tan, coll. « Ou­ver­ture phi­lo­sophi­que » (« Des­chi­dere fi­lo­so­fică »), 2011.

« Ei nu știu nici să as­cul­te, nici să vor­be­as­că. • Ho­ta­rele su­fle­tu­lui, ori­care ar fi dru­mul pe ca­re-l par­cur­gi, nu le-ai pu­tea des­co­pe­ri, atât de pro­fundă ra­țiune con­ține el. • Co­bo­râm și nu co­bo­râm în ace­lași flu­viu, sun­tem și nu sun­tem. »

Héra­clite d’Éphè­se, Doc­tri­nes phi­lo­sophi­ques (Doc­trine fi­lo­so­fice), trad. du grec par Ma­u­rice So­lo­vi­ne, Pa­ris : F. Al­can, 1931.

« [la­cu­nă] • Nu se pot găsi li­mi­tele su­fle­tu­lui, chiar par­cur­gând tot dru­mul, atât de pro­fund este λόγος-ul pe care îl are. • In­trăm și nu in­trăm, sun­tem și nu sun­tem în ace­leași flu­vii. »

We­il, Si­mo­ne, La So­urce grec­que (Iz­vo­rul gre­cesc), Pa­ris : Gal­li­mard, coll. « Es­poir » (« Spe­ranță »), 1953.

« Nești­ind nici să as­cul­te, nici să vor­be­as­că. • Nu vei găsi li­mi­tele su­fle­tu­lui, ori­care ar fi di­rec­ția în care că­lă­to­rești, atât de pro­fundă este mă­sura sa. • Co­bo­râm și nu co­bo­râm în ace­leași flu­vii; sun­tem și nu sun­tem. »

Bu­r­net, John, L’A­u­rore de la phi­lo­sophie grec­que (Au­rora fi­lo­so­fiei gre­cești), trad. de l’an­glais par Au­guste Rey­mond, Pa­ris : Pa­yot & Cie, 1919.

Descărcări

Înregistrări sonore
Opere tipărite

Bibliografie

  • Au­ro­bin­do, Shri, Héraclite (Heraclit), trad. de l’an­glais par D. N. Bo­nar­jee et Jean Her­bert, préf. de Ma­rio Me­u­ni­er, Pa­ris : Der­vy-Li­vres, 1970.
  • Beau­fret, Je­an, Di­a­lo­gue avec Hei­degger (Di­a­log cu Hei­degger). I, Phi­lo­sophie grec­que (Fi­lo­so­fie greacă), Pa­ris : Les Édi­tions de Mi­nu­it, coll. « Ar­gu­ments », 1973.
  • Bo­u­chart d’Or­val, Je­an, Ci­vi­li­sa­tion pro­fane : la perte du sa­cré (Ci­vi­li­za­ția pro­fa­nă: pier­de­rea sa­cru­lui), Montréal : Édi­tions du Ro­seau, 1987.
  • Can­tin-Bra­ult, An­to­i­ne, Pen­ser le néant : He­gel, Hei­degger et l’épre­uve héra­cli­téenne (A gândi ne­an­tul: He­gel, Hei­degger și în­cer­ca­rea he­ra­cli­teană), Québec : Pres­ses de l’U­ni­ver­sité La­val, coll. « Zêtê­sis », 2018.
  • De­char­ne­ux, Ber­nard et Inow­loc­ki, Sa­bri­na, Phi­lon d’A­le­xan­drie : un pen­seur à l’in­ter­sec­tion des cul­tu­res gréco-ro­mai­ne, orien­ta­le, juive et chréti­enne (Fi­lon din Ale­xan­dria: un gân­di­tor la in­ter­sec­ția cul­tu­ri­lor gre­co-ro­ma­ne, orien­ta­le, iu­daice și creș­tine), Bru­xel­les : E.M.E., 2009.
  • Go­e­dert, Ge­or­ges, Niet­zs­che cri­ti­que des va­le­urs chréti­en­nes : so­uffrance et com­pas­sion (Niet­zs­che cri­tic al va­lo­ri­lor creș­ti­ne: su­fe­rință și com­pa­siune), Pa­ris : Beau­ches­ne, 1977.
  • Ja­ni­ca­ud, Do­mi­ni­que, He­gel et le Des­tin de la Grèce (He­gel și Des­ti­nul Gre­ciei), Pa­ris : Li­brai­rie phi­lo­sophi­que J. Vrin, coll. « Bi­bli­othèque d’his­to­ire de la phi­lo­sophie » (« Bi­bli­o­teca de is­to­rie a fi­lo­so­fiei »), 1975.
  • Je­an­ni­ère, Abel, La Pen­sée d’Héra­clite d’Éphèse et la Vi­sion pré­so­cra­ti­que du monde (Gân­di­rea lui He­ra­clit din Efes și Vi­ziu­nea pre­so­cra­tică a lu­mii), avec la trad. in­tégrale des frag­ments, Pa­ris : Au­bie­r-Montaig­ne, 1959.
  • Ro­mil­ly, Jac­qu­e­line de, Précis de lit­téra­ture grec­que (Com­pen­diu de li­te­ra­tură greacă), Pa­ris : Pres­ses uni­ver­si­tai­res de Fran­ce, 1980.
  • Ste­i­ner, Ge­or­ge, Poé­sie de la pen­sée (Po­e­zia gân­di­rii), trad. de l’an­glais par Pier­re-Em­ma­nuel Da­u­zat, Pa­ris : Gal­li­mard, coll. « NRF Es­sais », 2011.
  • Zel­ler, Édo­u­ard, La Phi­lo­sophie des Grecs con­si­dérée dans son déve­loppe­ment his­to­ri­que (Fi­lo­so­fia gre­ci­lor con­si­de­rată în dezvol­ta­rea sa is­to­rică). II, Les Éléa­tes, Héra­cli­te, Em­pédo­cle, les Ato­mis­tes, Ana­xa­go­re, les Sophis­tes (Elea­ții, He­ra­clit, Em­pe­do­cle, Ato­miș­tii, Ana­xa­go­ra, So­fiș­tii), trad. de l’al­le­mand par Émile Bo­u­tro­ux, Pa­ris : Ha­chet­te, 1882. (Go­o­gle Li­vres).
Avatar photo
Yoto Yotov

Din 2010, îmi dedic timpul promovării dialogului între secole și națiuni, convins că spiritul uman este peste tot acasă. Dacă împărtășiți această viziune a unei culturi universale și dacă Notes du mont Royal v-au luminat sau emoționat vreodată, vă rog să luați în considerare o donație pe Liberapay.

Articles : 264